Ma uitam peste postarile din urma si incercam sa fac o analiza a starii mele de spirit din ultimele luni. La o prima vedere , in decembrie paream sa fiu in regula. Cat de cat , cel putin.
Aparent totul a inceput de anul acesta. Dupa un cumul de situatii ciudate , dificile poate e prea exagerat , am inceput sa rabufnesc. Si parca nu mai termin. Incepand cu problema legata de examenele mele si terminand cu problemele vesnice legate de viata sentimentala , am cam "clacat" . Cireasa de pe tort a fost momentul cand m-am mutat singura si am avut tot timpul din lume sa ma gandesc la... sa ma gandesc si atat. De acum toate starile mele nu erau doar stari. Erau niste amplificari aberante care nu ma lasau sa fiu degajata. Eliberau frustrari si temeri. Si totusi pentru ce ? Aparent am avut cam tot ce mi-am dorit , si nu ma refer la lucururi materiale.
Si insusi acest fapt imi degaja sentimente de culpabilitate deoarece am impresia ca il supar pe Dumnezeu.
Incerc sa-mi dau seama daca motivele mele sunt reale sau problema este numai in capul meu. Si cred ca pretentiile mele , perfectionalismul meu sunt de vina. Si nici macar nu-l pot numi perfectionalism. E o chestie stupida si o speranta in a gasi oamenii potriviti mie. Pentru ca in ochii mei am o imagine mult prea buna . Dar poate , vorba Catrinei, ma inconjoara lumea pe care o merit.
Ma uit in jur . La prietenii prietenelor mele . Si ma gandesc ca nu as putea fi cu nici unul din ei: unul e prea mic de inaltime, altul e prea mic de varsta, un altul e prea mediocru ( ca sa nu spun manelist) , un altul e prea pampalau si asa mai departe. Eu cred ca inca traiesc intr-o poveste cu zane in care il astept pe Fat- Frumos pe un cal alb . Care nu o sa apara niciodata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu