01.09.2016

Vreau sa fiu libera fara a fi libera. Vreau sa fiu iubita asa cum iubesc. Vreau o lume ideala si utopica.
Vreau atat de multe lucruri care nici macar nu stiu daca sunt potrivite pentru mine.
Si totusi, ce dau la schimb?
Care e limita dintre a fi egoist si altruist? Care e limita intre ideal si actiune?
Vreau sa las ceva in urma.
Cred ca cel mai tare ma sperie o existenta fara un scop. Un ideal niciodata atins. Traiul intr-o lume ignoranta in care fiecare se bazeaza pe celalalt pentru a lua initiativa. Goana dupa avere. Lipsa de cuvant. Ignoranta.
Nu vreau sa schimb lumea. Vreau doar sa schimb lumea mea.
As vrea sa pot pune capat suferintei macar a unei vieti si cred ca ma pot considera un om implinit.

Nu o sa fiu niciodata asa cum vor ei sa fiu. Docila si domestica. Complacuta intr-o ignoranta apasatoare.
Nu o sa fiu niciodata parte dintr-o societate lipsita de valori, in care oamenii taie si spanzura dupa bunul lor plac, sunt avizi dupa bani si avere si statut social.
Nu o sa fac nicidata nimic doar pentru ca trebuie.
Vreau sa tintesc mai sus de propria-mi fericire. Fericirea nu ajuta, e doar o placere de moment. Un orgasm de dopamina si serotonina.
Vreau sa fiu impacata cu mine insami. Sa stiu ca am iertat ce trebuia sa iert. Sa stiu ca am plecat, atunci cand trebuia sa plec. Sa stiu ca am continuat, atunci cand simteam ca nu mai pot. Sa simt ca daca asta ar fi ultima clipa, nu las nimic neterminat.

6.08.2016

Cateodata am impresia ca visez. Ca nu sunt eu, de fapt. Ca nu merit nimic din ce mi se intampla.
Au trecut ultimele zile ca fulgerul. A plecat.. si a lasat o liniste in urma. Si mult dor.
Sunt iar eu cu mine. Si cu greselile mele puerile. Cu lipsa de coordonare.
Am tendinta sa dramatizez. Dar cred ca asa functionez eu. Ar trebui sa fiu mai fericita, dar cum as putea sa fiu fericita cand ma stiu asa incompetenta? 
Sper doar ca va veni, incet, cu timpul... sper ca voi termina cu bine si ca lucrurile se vor aranja. Trebuie. Cumva. Candva. Caci nu as mai putea sa-mi doresc altceva...