28.02.2012

nu mai exista al meu . exista al nostru.

intr-un timp relativ scurt , si totusi cu pasi repezi , s-a inaugurat un nou regim al 'eu-lui' meu .

locuiesc in casa lui , cu parintii lui , in viata lui , si totusi nu le percep asa .. le percep ca fiind si ale mele.. desi , pesimista cum sunt , traiesc cu teama de a nu mai fi la un moment dat.

de fiecare data cand te muti intr-un alt loc si constientizezi asta , ai un sentiment ciudat. indiferent daca te-ai mutat dintr-o tara in alta sau pur si simplu de la etajul 1 la .. mansarda.:)

mai am si un sentiment ciudat pentru ca .. merg . si ma bucur de fiecare pas , la propriu.

si totusi parca ma bucur prea tare , caci nu am mai reusit sa invat nimic in ultimele zile .. si timpul trece si putine se intampla.

mi-e somn , foarte somn. si mi-e frica.. de tot . de ce vreau si de ce nu vreau . de propriile mele vise si aspiratii , de mine .

15.02.2012

tranzitam intre etape . nu realizam cand se termina una si cand incepe urmatoarea. sau realizam , dar oricum e inutil. tanjim dupa trecut , suntem nerabdatori dupa viitor , si aproape niciodata nu suntem in prezent. dar pana la urma, asta e viata , o stare de tranzit.. intre nastere si moarte.

as putea categoriza amintirile pe culori ; culori vesele si culori triste ; de fapt , cred ca undeva in subconstient , asa sunt pastrate.

ce bine era ... cand traiam clipele in puritatea lor , fara sa le murdaresc cu asteptari , cu nemultumiri , cu amintiri. cand nu aveam griji , cand parintii aveau grija de tot , cand nu ma gandeam la ce sunt si ce voi deveni , cand nu ma gandeam la asteptari si dezamagiri , la averi si la alte prostii. dar era bine pentru ca era atunci ; si daca ar fi acum nu ar mai fi bine .

si totusi , ce ar fi bine ?

avem dorinte fiind atat de siguri pe noi ca indeplinirea lor va conduce la fericirea noastra . si suntem inconstienti ca uneori nu ceea ce ne dorim noi reprezinta fericirea. dar continuam sa avem dorinte . care se indeplinesc la un moment dat .si pe urma realizam ca nu este suficient , si ne dorim mai mult. si mai mult . din ce in ce mai mult . si ajungem sa avem viata acoperita de dorinte si de aspiratii . si sa nu ne traim viata . si sa ajungem la batranete si sa privim in urma cu regret .

si ce e de facut ? sa ne reprimam dorintele si sa traim clipa ? sau sa sacrificam momentul pentru viitor ?

sunt dezorientata , si parca nu ma simt pregatita pentru nicio etapa .dar nici nu ma simt pregatita sa stagnez . ce bine ar fi daca timpul s-ar putea o clipa.. pana ma decid. ce bine ar fi ca timpul sa isi micsoreze viteza . sa nu mai goneasca , sa ma astepte .

uneori simt ca am un picior operat atat fizic , cat si psihic..