cred ca cea mai mare nefericire este aceea de a cauta in continuu fericirea. de a nu te bucura de ce ai pentru ca vrei mai mult. de a uita sa te bucuri de lucrurile simple pentru ca iti doresti lucruri complicate.
stau in casa si imi astept cursa. nu, nu de pilot, ci de stewardesa...
imi vin in minte o gramada de ganduri, ma gandesc ca daca as fi pilot as fi mai fericita. probabil.. dar, oare nu cumva tanjim dupa ceea ce nu avem ?
desi nu sunt pilot si desi cateodata ma gandesc ca poate nu voi fi nicicodata...sunt fericita! si imi vine sa strig in gura mare cat de fericita sunt!!! si cat de norocoasa sunt ca iubesc si sunt iubita si ca pot sa simt toate lucrurile astea pentru un om cand toata toti din jurul tanjesc dupa asta. imi dau seama cat de norocoasa sunt in pofida tuturor ghinioanelor. si imi dau seama ca asta e privilegiul suprem. imi dau seama cat mi-am dorit sa gasesc pe cineva perfect, pe cineva care nici nu credeam ca exista iar Dumnezeu mi-a indeplinit dorinta.
cred ca fericirea este echilibrul intre a avea si a-ti dori,intre a stagna si a lupta, bucurandu-te in acelasi timp de ceea ce ai cu toata fiinta ta.
duminică, 22 iunie 2014
miercuri, 18 iunie 2014
18.06.2014
mi-e dor de sentimentul acela cand eram mica si trebuia sa raspund la intrebarea " ce vrei sa te faci cand vei fi mare? " . raspunsul acela nu era doar un raspuns. aducea cu sine multa imaginatie, traire, emotie, speranta ... si mai ales sentimentul ca pot face orice? oare cand suntem tineri ne simtim invincibili doar pentru ca e singura varsta care ne permite asta?
joi, 12 iunie 2014
12.06.2014
invat sa zambesc cand imi vine sa plang. invat valorile vietii. invat ca fericirea nu e tocmai ceea ce ne imaginam. fericirea poate fi o clipa, o secunda, o emotie.
ma simteam ca Cenusareasa care a urcat in caleasca printului. si asteptam sa vina printul sa ma salveze... zborul...
poate va veni intr-o zi si imi va oferi aripa lui. poate ca nu...
dar pana atunci poate ca trebuie sa invat ceva din capitolul asta al vietii. poate ca asta e scopul...
oare ma voi gasi vreodata la locul potrivit, in momentul potrivit ?
ma simteam ca Cenusareasa care a urcat in caleasca printului. si asteptam sa vina printul sa ma salveze... zborul...
poate va veni intr-o zi si imi va oferi aripa lui. poate ca nu...
dar pana atunci poate ca trebuie sa invat ceva din capitolul asta al vietii. poate ca asta e scopul...
oare ma voi gasi vreodata la locul potrivit, in momentul potrivit ?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)