simt ca o iau razna . ma invart in cerc si ajung mereu de unde am plecat. ma domina un sentiment de culpabilitate , de frica , de asteptare , de incertitudine , de speranta , de optimism si pesimism deopotriva si toate astea se transforma in ganduri care se lovesc unele de altele in capul meu . ..si ori de cate ori incerc sa-mi fac putina ordine in idei trebuie sa vina un cutremur si sa le rastoarne pe toate..
eram vara asta cu o prietena in viena, si ne urcam in metrou spre directia Donauturm. Mergeam o statie,iar ceea ce trebuia sa fie a doua devenea statia de plecare. Am crezut ca gresisem metroul. Am coborat , ne-am urcat in metroul de pe partea opusa si din nou, acelasi lucru. Fie nu vedeam bine , fie cineva isi batea joc de noi. Ne urcam a treia oara si nimic nou. Coboram si stateam in statie. Intamplator vedem niste romani pe care i-am intrebat ce se intampla. Linia care ducea spre Donauturm era inchisa din motive de reparatii, trebuia sa coboram la prima statie , sa luam un troleu vreo 3 statii iar apoi sa luam metroul in continuare.
Exact asa ma simt eu acum , ca intr-un metrou care transporta utopii, vise si calatori . In acelasi timp parca aud in surdina :" calatorii sunt rugati sa nu taxeze biletul la intrarea in metrou, sa nu se indoiasca de visele lor si mai ales sa se tina de barele de sustinere pentru a nu aluneca .. in alte lumi "
Metroul asta in care ma aflu se tot intoarce de unde a plecat . Poate ar trebui sa-l schimb ? Cu ce ? Poate ar trebui sa stau in statie si sa astept ? Pe cine ? Hazardul ?
Nu mai stiu ce e bine si ce nu e. Stiu ce vreau . Dar nu stiu cum ar trebui sa procedez , parca mi s-au defectat toate simturile. Timp de un moment am o presimtire apoi vine urmatorul moment si cad in extrema cealalta . Ma atentioneaza toate alarmele dar toate se contrazic una pe cealalta . Constiinta ma retine . Nu stiu de la ce ma retine dar simt o retinere . Simt si un avant . Ma tot intreb : Cine sunt eu ?? . Si chiar asa, cine sunt eu ca sa se sacrifice oamenii astia pentru mine ?? Nu merit lucrul acesta, de fapt, sunt o persoana atat de norocoasa numai prin faptul ca ii am alaturi incat nu mai merit NIMIC !! Dar pe de alta parte ceva dinauntrul meu ma face sa ma gandesc la zbor , ma face sa-mi doresc sa zbor... e visul meu totusi.....e lucrul pe care mi-l doresc atat de mult.... Doamne , daca as putea sa fiu eu singura care se sacrifica , as face ORICE . Parca vreau sa plec, dar simt ca nu trebuie . Parca trebuie sa astept , dar simt ca nu vreau . Parca si parca nu . Poate ar trebui , poate nu . Nu , da si nu prea . Ba da , ba nu , nu stiu. Poate ca nu prea stiu . Asta e conluzia care reiese din toata povestea asta . Ce sa fac?? Doamne , Da-mi un semn !
Ma pregatesc sa plec in reintoarcere. Ma pregatesc sa plec dar stiu ca nu voi pleca . In acelasi timp ma gandesc ca poate plec mai incolo.
Stiu ca se spune ca nimic nu e usor . De acord. Dar eu nu stiu nici macar cat de greu e. Daca astept , astept degeaba . Daca nu astept, iese la iveala raspunsul . Cred in semne insa nu stiu cum sa le interpretez . Mie frica sa nu le inteleg gresit. Poate Dumnezeu incearca sa ma indrepte spre un lucru si eu inteleg contrariul. Poate iar citesc gresit de pe monitor.....
Si totusi, caii se impusca intotdeauna de doua ori , nu-i asa Doamne ? - cu lumina....
