29.07.2009

mi-am propus sa citesc cateva carti vara asta , sau cel putin cat a mai ramas din ea:

' Nimic nu e intamplator ' - Dean Koontz
' Mandrie si prejudecata ' - Jane Austen
' Marile religii'
' Donna Alba ' - Gib Mihaescu
' Crima si pedeapsa ' - Dostoievski
' Amintiri din casa mortilor ' - Dostoievski

27.07.2009

Am plecat la mare . Am venit de la mare . Sunt din nou in Bucuresti.

A fost frumos , m-am mai linistit , am mai scapat de starea aia teribila in care m-a adus "statul in casa ". Acum ma simt bine , banal , obisnuit, mediocru. Privesc mai optimist totul.

22.07.2009

Ma uitam peste postarile din urma si incercam sa fac o analiza a starii mele de spirit din ultimele luni. La o prima vedere , in decembrie paream sa fiu in regula. Cat de cat , cel putin.
Aparent totul a inceput de anul acesta. Dupa un cumul de situatii ciudate , dificile poate e prea exagerat , am inceput sa rabufnesc. Si parca nu mai termin. Incepand cu problema legata de examenele mele si terminand cu problemele vesnice legate de viata sentimentala , am cam "clacat" . Cireasa de pe tort a fost momentul cand m-am mutat singura si am avut tot timpul din lume sa ma gandesc la... sa ma gandesc si atat. De acum toate starile mele nu erau doar stari. Erau niste amplificari aberante care nu ma lasau sa fiu degajata. Eliberau frustrari si temeri. Si totusi pentru ce ? Aparent am avut cam tot ce mi-am dorit , si nu ma refer la lucururi materiale.
Si insusi acest fapt imi degaja sentimente de culpabilitate deoarece am impresia ca il supar pe Dumnezeu.
Incerc sa-mi dau seama daca motivele mele sunt reale sau problema este numai in capul meu. Si cred ca pretentiile mele , perfectionalismul meu sunt de vina. Si nici macar nu-l pot numi perfectionalism. E o chestie stupida si o speranta in a gasi oamenii potriviti mie. Pentru ca in ochii mei am o imagine mult prea buna . Dar poate , vorba Catrinei, ma inconjoara lumea pe care o merit.
Ma uit in jur . La prietenii prietenelor mele . Si ma gandesc ca nu as putea fi cu nici unul din ei: unul e prea mic de inaltime, altul e prea mic de varsta, un altul e prea mediocru ( ca sa nu spun manelist) , un altul e prea pampalau si asa mai departe. Eu cred ca inca traiesc intr-o poveste cu zane in care il astept pe Fat- Frumos pe un cal alb . Care nu o sa apara niciodata.

20.07.2009

20 iulie !!?? trece varaaa!

Iar stau singura ; in apartamentul ralucai de data asta . ma gandesc ca am atatea de facut si totusi ma plang de prea mult timp liber. dar poate ca lucrurile pe care suntem obligati sa le facem nu le consideram parte din programul nostru. cand putem , cel putin. am vrea sa luam in considerare doar lucurile pe care le facem cu placere . sau frecarea mentei , in anumite cazuri.
N-am iesit azi din casa . Dar pot sa-mi imaginez ce zapuseala teribila e afara. Trebuie sa fac curat. beah ! Trebuie sa astept sa termine masina de spalat. Trebuie sa ma epilez si sa ma pensez. Bine ca nu vede nimeni ce scriu aici , sper :) . ca s-ar ingrozi .
Ma uit in jurul meu si am impresia ca nu locuieste o fata aici. ambalaje goale, farfurii murdare , hartii si servetele aruncate. Uneori chiar am impresia ca sunt un semi - baiat.
Ma gandeam la cat de pustiita ma simt de sentimente. Simt ca am consumat totul , momentan. Si singurul motiv pentru care sunt asa , e alx. Dar , oare asta inseamna ca mai simt ceva ? Ca mai sunt capabila sa simt?
Nu sufar , nicidecum. Nici macar trista nu mai sunt. Doar ca nu mai sunt in stare sa o iau de la capat cu altcineva. Nu ca ar exista altcineva , dar nici daca ar exista. Pur si simplu nu mai am rabdare , si nici chef . E trist ce mi se intampla. E trist ca nu ma simt eu , desi sunt eu. Nici macar nu mai am activitatile care imi placeau , care ma motivau . Simt ca am o existenta mediocra.

15.07.2009

masti.

cu totii purtam masti. fata de ceilalti , fata de situatii sau chiar fata de noi insine . doar ca unii din noi poarta masti mai putin transparente decat ceilalti. altii lasa sa se dezvaluie o parte a fetei .dar cu totii ne ascundem intr-un fel au altul. si uneori chiar sinceritatea mascheaza adevarurile noastre.

astazi am ajuns in bucuresti , intr-un final , dupa 3 ore de somn si o noapte ciudata. sunt iarasi singura dar chiar simteam nevoia de putina singuratate. imi readuce aminte de noptile petrecute in fostul meu apartament din brno.

Nu simt bucurie. nici tristete.poate melancolie dar in schimb simt o mare eliberare.

Nu stiu daca aseara a fost un " la revedere! " sau un " adio!" . Nu imi dau seama daca acum s-a consumat in sfarsit ce a fost intre noi. Cu siguranta ca inainte nu se consumase. lipsea ceva.

Dar acum... . Acum vad doua posibilitati: fie aceasta a fost modalitatea de a inchide " cercul " , fie a fost un semn ca va mai exista poate o sansa. odata . candva. Nu pot sa spun ca cele doua posibilitati ar fi opuse , caci, amandoua ma linistesc. Si imi confera un sentiment de pace. Parca m-am eliberat de toate gandurile negative. de fapt , chiar m-am eliberat.

Nu stiu daca va mai fi vreodata ceva. Daca va mai putea fi . sau daca nu va mai putea fi. Dar asta nu conteaza . Doar Dumnezeu stie, si sunt convinsa ca va face cum va fi mai bine.

Acum nu simt decat o dorinta de a-l sti fericit. De fapt , nici macar nu trebuie ca eu sa stiu. Vreau doar sa fie fericit.

Iti multumesc inca o data , Doamne !

14.07.2009

Avand atat de mult timp liber la dispozitie, nu fac decat sa ma gandesc , sa meditez , si sa despic firul in 14 pentru fiecare lucru din viata mea , oricat de marunt ar fi.
Am stat si am analizat toate situatiile in care am fost pusa in ultima vreme; si situatiile in care m-am bagat singura. Am analizat toate relatiile mele , sau mai bine zis , toate " nerelatiile " mele esuate . Am analizat raportul dintre mine si presupusii prieteni / amici pe care ii am . Am analizat pasiunile pe care le am , lucrurile care imi plac cel mai mult. Am analizat toate asteptarile mele de la oameni si de la viata ; si m-am raportat la ceilalti si la asteptarile lor.
Si analizand am inceput sa-mi pun intrebari . Oare am eu o problema ? Eu sunt problema ? Ar trebui sa schimb ceva la mine ?
Un lucru care ti se intampla o data zici ca e o " intamplare ". Acelasi lucru care ti se intampla de doua ori zici ca e o coincidenta . Dar a treia si a patra oara ? E clar ca ceva da cu virgula .
Bineinteles ca situatiile au fost identice intr-o anumita forma.
Privind din exterior relatiile oamenilor din jurul meu , mi se parea ca toti oamenii reusesc sa aiba prieteni si relatii perfecte . Dar poate ca relatiile lor sunt perfecte pentru ei , si pentru asteptarile pe care le au. Punandu-ma in locul lor , am realizat ca nici ceea ce au ei nu m-ar multumi.
Si exista o singura concluzie din toata povestea asta : problema sunt eu, cel putin 50% ; sunt prea pretentioasa si am asteptari mult prea mari de la oameni si de la viata .
Stateam si ma gandeam in functie de ce criterii isi aleg oamenii prietenii. Si cand reusesc sa-i numeasca " prieteni " . Si probabil ca un prieten in opinia lor nu este egal cu un prieten in opinia mea.
Trebuie sa recunosc ca eu pot numi o persoana - prieten , doar cand simt ca relatia dintre noi e reciproca , cand simt ca persoana respectiva e dispusa sa lase jos egoismul pentru o clipa si sa se gandeasca si la celalalt; atunci cand se gandeste la celalalt , cand ii simte lipsa si cand da un semn de viata , oricat de mic , doar ca sa il intrebe ce mai face.
Si nu sunt absurda. Am asteptarile astea deoarece si eu sunt in stare de multe lucruri pentru un prieten. Nu pentru interes , nu din lipsa de altceva, ci pentru ca asa simt!
Sunt in stare sa daruiesc iubire si afectiune . Sunt in stare sa fac compromisuri. Ma gandesc la ceilalti si nu ma simt eu bine daca nu se simt ei bine . Si poate ca nu le-am aratat toate lucrurile astea. Si poate ca ar trebui sa le arat odata..
Cateodata ma gandesc ca poate ar trebui sa mai las jos din pretentii. Si sa accept oamenii asa cum sunt . Sau mai bine zis sa le accept defectele si lipsa de interes. Dar pe de alta parte nu pot sa fiu ceea ce nu sunt . Si nu pot numi o persoana " prieten" daca nu simt asta . Nu pot sa renunt la niste valori doar pentru ca am ajuns la concluzia ca sunt pretentioasa.
..Si nu vad care e solutia... sau mai bine zis, daca exista vreo solutie..

12.07.2009

Imi tot spun si mi se spune sa nu ma mai gandesc. sa nu mai dau importanta. Si asa si este. Sau cel putin ar trebui sa fie.
Usor de spus , greu de facut " sa nu dau importanta ". Si comparativ cu alte lucruri nu dau o importanta atat de mare , si daca as avea ceva de facut , o preocupare poate ca nu m-as mai gandi deloc.
Dar mi-e ciuda , si sunt furioasa. Pe oameni , pe felul lor de a fi si de a se comporta. Pe egoismul lor si ipocrizia de care dau dovada uneori.
M-am saturat de faze din partea tuturor baietilor pe care i-am cunoscut.
M-am saturat sa le accept fazele , sa le caut scuze si sa le gasesc explicatii pentru tot ce fac .
M-am saturat sa incerc sa-i inteleg , sa admit ca poate sunt confuzi si nu stiu ce vor.
Dar eu ? Pe mine cine ma intelege ? Am si eu confuziile mele , temerile mele , dorintele mele. Dar nimeni nu tine cont de asta. Sau daca tine cont cineva de ele , o face din obligatie . Si chiar nu am nevoie de acte de caritate.

Cum se spune , ceea ce e prea mult strica. Prima data ti se pare o intamplare . A doua oara zici ca e o coincidenta . A treia oara vine la pachet promotional. Insa deja e prea mult.
Mi-am pierdut rabdarea; si am obosit sa mai incerc. Mi-am pierdut disponibilitatea.

6.07.2009

diagnostic : ruptura ligament colateral si ruptura ligament incrucisat.



Poate daca mi-as rupe si vre-un ligament de-al mintii mi-as gasi odata locul.



Am fost azi la medic si mi-a pus diagnosticul acesta. Vroia sa-mi puna ghips dar am inceput sa gasesc tot felul de scuze . Adevarate de altfel. Ma inspaimanta ideea de ghips. Mai ales in timpul verii.

Ma inspaimanta multe lucruri daca stau bine sa ma gandesc . Nu in sensul de a-ti fi frica sau a fi las. Pur si simplu ma trec niste fiori de gheata . pe moment.



Ma mai inspaimanta faptul ca nu voi putea merge pe munte ; nici nu voi mai putea alerga; nu voi mai putea face nici un fel de miscare. Ma inspaimanta ideea de operatie . Ma inspaimanta faptul ca viitorul este incert . Nu stiu ce voi face maine si nici chiar ce voi face azi. Ma mai inspaimanta faptul ca e posibil sa nu-l mai vad niciodata pe alx dupa plecarea lui. Si ma inspaimanta si teama lui. Ma inspaimanta ca nu stiu ce se va intampla cu ce imi place mie mai mult sa fac : zborul. [...] de care imi este atat de dor...

Ma inspaimanta oamenii. care sunt atat de meschini si rai .. si e atat de greu sa gasesti un om devotat.

Si ma inspaimanta faptul ca ma inspaimanta toate lucrurile astea.





Dar , in acelasi timp sunt recunoscatoare pentru toate lucrurile frumoase din viata mea. Pentru faptul ca am niste parinti atat de iubitori, pentru niste bunici care-mi sunt ca si a doua pereche de parinti. Pentru oamenii draguti pe care i-am intalnit in viata mea . Pentru faptul ca am stiut odata ce inseamna sa tii la cineva cu toate fiinta ta . Si pentru faptul ca am suferit din dragoste pentru cineva. Daca ma gandesc bine , sunt recunoscatoare si pentru oamenii meschini peste care am dat.. caci vorba aia, ce nu te omoara te face mai puternic. Sunt recunoscatoare pentru norocul pe care mi l-a dat Dumnezeu. Pentru educatia pe care mi-au dat-o parintii mei si pentru toata libertatea de care am avut parte.



Si ... Doamne , ajuta-ma sa fiu si mai recunoscatoare pentru ce am si ce sunt si ajuta-ma sa apreciez si mai mult caci simt ca nu e suficient !







Iti multumesc , Doamne !

3.07.2009

Ma tot contrazic pe mine insami. Batalii de ganduri in capul meu. Fluctuatii de stari de spirit.



De ce ma imbat cu apa rece ? Crezand ca imi place vreun domeniu al vreunei facultati din bucuresti.

Am ajuns in unul din momentele in care simt ca majoritatea lucrurilor frumoase din viata mea au fost potrivite la momentul respectiv.

2.07.2009

Simt nevoia acuta de a fugi .Pur si simplu vreau sa fug . De situatie . De o iluzie . De o imagine care ar putea deveni reala . De a ma imbata cu apa rece .
M-am saturat sa mi se ia de tot . M-am saturat sa nu mai simt nimic. Sa fiu pustie si goala ca o stana de piatra. Nemiscata si insensibila. M-am saturat de intrebarea " de ce ? " : de ce face asta ? ; de ce a fost asa si nu altfel ? ; de ce a plecat ? ; de ce nu m-a sunat ? ; de ce ? ; de ce ? ; de ce ? .
Si stii ce ?
Nici macar nu-mi mai pasa.
... Poate mi-ar fi pasat in cu totul alte conditii decat cele date.

Nu vreau sa alerg dupa un om care fuge de mine si de situatie si care nu vrea sa-si asume raspunderea pentru ce simte si pentru situatie. Vreau sa fug . Si sa ma prinda cineva.

Ma simt golita de sentimente.
Inainte simteam ca ar mai fi existat cineva pentru care sa fiu in stare de sacrificii. Simteam ca exista undeva persoana potrivita pentru mine. Si poate chiar exista. Doar ca n-am cunoscut-o inca .
Sau poate ca a fost persoana potrivita la momentul respectiv si in conditiile de atunci. Poate ca eu m-am schimbat si el a ramas oarecum la fel. Sau poate ca ne-am schimbat amandoi. Dar in directii diferite.

Pe de alta parte ma simt " released " . Parca s-a consumat tot ce nu se consumase atunci. Si parca impresia de cristal incepe sa se transforme in sticla.
Dar poate ca tocmai asta e si ideea . Sa fac loc unui alt om in viata mea. Care exista undeva. Sunt convinsa de asta.