1.12.2010

"Viata este ca o calatorie cu trenul . urcam si coboram des, exista accidente , surprize placute la unele statii si tristete adanca la altele.Atunci cand ne nastem si urcam in tren , intalnim oameni despre care credem ca ne vor insoti pe tot parcursul calatoriei noastre : parintii nostri... . Din pacate , adevarul este altul. Ei coboara la o statie si ne lasa singuri , parca lipsiti de dragostea si atasamentul lor , fara prietenia si compania lor. E drept , in tren urca alte persoane , care vor ocupa un loc important in calatoria noastra ... Acestia sunt fratii nostrii , prietenii nostrii , si acei oameni minunati pe care ii iubim.
Unele dintre aceste persoane care urca in tren privesc calatoria ca pe o plimbare scurta.
Alti gasesc numai tristete pe tot parcursul calatoriei..
Si mai exista si altii in tren , care sunt permanent prezenti si gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el.
Unii lasa in urma lor cand coboara un dor vesnic..
Altii urca si coboara iar noi abia i-am observat.
Ne mira faptul ca unii pasageri pe care ii iubim mult se muta in alt vagon si ne lasa singuri in aceasta etapa a calatoriei noastre .Bineinteles noi nu ne lasam opriti si ne straduim sa-i gasim , si ne inghesuim , sa trecem sa ne mutam in vagonul lor. Dar din pacate uneori nu ne putem aseza langa ei , deoarece locul de langa ei este deja ocupat..

Nu face nimic : asa este calatoria : plina de provocari , vise , fantezii , sperante si despartiri.. dar fara intoarcere. Deci trebuie sa facem calatoria in modul cel mai frumos posibil.
Sa incercam sa iesim la capat cu cei care calatoresc impreuna cu noi , si sa cautam ceea ce este mai bun in fiecare dintre ei.. Sa ne aducem aminte ca in orice etapa a calatoriei , poate exista un tovar de-al nostru care sa ezite si acre probabil are nevoie de intelegerea noastra. Si noi vom sovai des , dar speram ca va exista cineva care sa ne inteleaga...
Misterul cel mai mare al calatoriei este ca nu stim cand vom cobori definitiv din tren si nici cand vor cobori cei care calatoresc alaturi de noi , nici macar cel care sta pe locul de langa noi..
Cred ca o sa fiu cuprins de duiosie atunci cand voi cobori definitiv din tren... Da , cred acest lucru!
Despartirea de cativa prieteni pe care i-am intalnit in timpul calatoriei va fi dureroasa. Ma voi intrista lasandu-i singuri pe cei mai dragi mie. Dar am speranta ca odata si odata vor ajunge la Gara Centrala. Da , traiesc cu credinta ca am sa-i vad sosind, cu bagaje pe care nu le-au avut atunci cand au urcat in tren..
Ceea ce ma va face fericit este gandul ca si eu am avut rolul meu in sporirea bagajelor si in cresterea valorii acestora..
Dragi prieteni , noi o sa ne straduim sa avem o calatorie buna pentru ca la sfarsit sa putem spune ca a meritat osteneala. Sa incercam sa lasam dupa noi cand coboram , un loc gol care lasa dor si amintiri frumoasa celor care calatoresc mai departe...
Celor care sunt parte a trenului meu le doresc : Calatorie Placuta ! "

Petru Bisog

17.11.2010

trece timpul, si cu cat trece , cu atat imi dau seama cat de greu e sa gasesti o persoana aparte , care sa se diferentieze de ceilalti , care sa iti fie alaturi si fidela dar nu pentru ca nu ar putea fi altfel , care sa fie puternica si vulnerabila in acelasi timp, care sa faca ce faci si tu sau/si sa te completeze ... care sa-ti dea sentimentul ala ca .. esti deosebita si ca vei ramane asa..
mi se pare practic imposibil .. si trist

dar mai bine singura , decat prost insotita..

15.11.2010

Oare cat suntem tineri ne simtim puternici , ne simtim in stare sa infruntam orice , sa mutam muntii din loc , doar pentru ca e singura varsta care ne permite asta ?
Tare as vrea sa cred ca nu , ca putem sa facem asta oricand ... cu vointa .
Imi aduc aminte cu placere de liceu , de momentele in care faceam tot ce imi trecea prin cap , fara remuscari ,fara responsabilitati , griji sau temeri legate de viitor. Mi-ar placea sa cred ca nu m-am schimbat atat de mult si ca mai exista o farama din ce eram.
Am senzatia ca lucrurile pe care le-am trait m-au facut sa ma schimb, au mai cizelat forma bruta in care eram , dar sper sa o fi cizelat doar superficial , si nu in esenta...

5.11.2010

nu stiu daca sentimentul acesta se datoreaza faptului ca sunt ACASA sau faptului ca aici am tot comfortul, dar am un sentiment extrem de placut , extrem de linistitor.

imi revin o gramada de amintiri in minte..

imi aduc aminte de liceu . de clasa a XIa . de clasa a XIIa . cred ca a fost cea mai frumoasa perioada ..

sunt linistita , in sfarsit. nu stiu cat va dura , pentru ca la mine linistea dureaza extrem de putin , iar supararea extrem de mult. probabil ca asa se intampla la toata lumea , sau toata lumea o percepe asa .. ideea e ca vreau sa ma bucur de momentele astea de liniste din plin , vreau sa recuperez , vreau sa rad , vreau sa ma simt din nou EU; si prin ' eu ' vreau sa subliniez persoana care era nebunatica , care radea din orice , care credea in convingerile ei , care era puternica. Si care inca mai este ! Pentru ca indiferent de problemele care vor veni , VOI LUPTA ! pentru ca am de indeplinit un vis .

II multumesc lui Dumnezeu ca m-a ajutat , ca mi-a dat putere , ca a avut grija de mine ...

Multumesc Doamne !