joi, 6 noiembrie 2025

6.11.2025

In ultima perioada am auzit sau m-am intalnit cu persoane cu care am copilarit intr-un fel sau altul. Si care, cumva, au deschis o cutie a pandorei: a eului meu din trecut. Incercam sa fac o retrospectiva a propriei mele vieti. A experientelor acumulate pana acum. A greutatilor. A esecurilor. A succeselor. A propriilor alegeri. 

Si ma simt foarte recunoscatoare pentru tot. Dar mai ales pentru greutatile pe care le uram atat de mult in momentele respective dar fara de care nu as fi ajuns omul care sunt acum.

Fara prea multa modestie, cred ca sunt un om care a facut si face lucruri si care nu s-a dat batut. Si mai cred ca, in mare parte, deciziile pe care le-am luat nu s-au bazat pe calea usoara. Pentru ca, in opinia mea, nimic frumos nu vine pe calea usoara. Pentru ca obiectivul nu ar trebui sa fie un scop in sine, ci un declansator pentru o calatorie personala. Iar acea calatorie va aduce sau nu o dezvoltare personala. Pentru cei care au ochi pentru asta. 

Cand ma refer ca am facut lucruri, nu ma refer doar la lucrurile palpabile: la cariera, bunastare materiala, statut social si alte chestii de genul. Ma refer la convingeri, aspiratii, valori si capacitatile necesare pentru a naviga prin viata intr-un sens insemnat si eficient. 

Cred ca toate capacitatile pe care le-am dobandit, le-am obtinut mai ales datorita drumului anevoios pe care l-am avut. 

Mi-ar placea sa las o descriere a mea aici, pentru mai tarziu. 

" Ma numesc Andrada si am pornit la drum crescuta in mare parte de bunici, la curte. Toata copilaria mea m-am urcat prin copaci si m-am jucat cu gainile. Dorinta mea cea mai mare era sa am un cal si un caine. Sau mai multi. Serialele mele preferate erau " Black Beauty" si "Lassie". Prietenul meu cel mai bun din copilarie era un baiat pe nume Iulian iar impreuna ne jucam cu masinutele.  

Am crescut destul de inocenta, intr-un oras linistit in care nu se intamplau foarte multe lucruri. Prima data cand m-a inselat cineva a fost cand aveam vreo 5 ani si o fata mi-a zis ca am rucsacul deschis si s-a oferit sa mi-l inchida ea. In naivitatea mea, i-am dat si ceasul de la mana sa il puna in rucsac. Si dus a fost ceasul ala.  

Pe la vreo 6 ani, am salvat o cioara impreuna cu bunica mea. Am crescut-o si i-am dat numele de "Crau". Crau venea dupa mine peste tot si raspundea la nume. O tineam in uscatorul de pe scara blocului, care nu avea geamuri. Tocmai pentru a nu fi captiva. Cred ca atunci cand a fost pregatita, Crau a plecat. Sper. Si sper ca i-a fost bine apoi. 

Cand am mai crescut putin, pe la 13-14 ani, am inceput sa merg pe munte cu cortul, cu tatal meu si cu prietena mea cea mai buna de atunci si tatal ei si alte 3 fete. Eu eram cea mai lipsita de rezistenta si care ma plangeam tot timpul. Dar in timpul excursiilor acelea a fost un moment care mi-a ramas in minte. In timp ce ma plangeam ca e prea grea urcarea, ca e ceata, ca e ploaie, ca e frig, ca nu vad nimic,  tatal prietenei mele mi-a zis cumva ca urcarea e ca o metafora a greutatilor vietii si ca recompensa adevarata va fi privelistea de pe varf, dupa ce voi fi parcurs tot drumul anevoios. Si ca e ca un exercitiu mental de rezistenta. 

Lucrul ala l-am tinut minte toata viata. La fel ca si cel cu definitia unui concurent si a unui campion. 

De-a lungul vietii consider ca am avut mai multe deceptii ( decat majoritatea oamenilor ) din partea prietenelor. Cred ca, cumva, intotdeauna am tanjit dupa o reciprocitate in prietenie pe care nu am avut-o nici pana acum. Dra care cred ca m-a ajutat sa setez niste limite. 

Prima deceptie a fost din partea Danei, apoi a Ralucai, apoi  a Andreei, a Ioanei si intr-un fel mai putin dur, a Adinei. Dar cu Adina am ramas prietena si sper sa raman in continuare. 

Toata adolescenta mea am fost nebunatica si extrovertita pe exterior, radeam mult, ma prosteam, dar in adancul sufletului imi placea sa petrec timp cu mine si sa fac lucruri mai artistice: sa pictez, sa pozez, sa citesc. Imi doream mult un aparat foto profesional, insa nu imi permiteam sa imi cumpar.  

Pe la 15 ani m-am inscris la Aeroclub si am avut primul zbor cu planorul. Desi in primul an nu am fost atat de motivata, in al doilea an am inceput sa merg zilnic in timpul vacantei de vara. Nu stiu daca dragostea mea pentru zbor s-a infiripat pentru ca ma facea mai speciala sa fac lucrul acela la acea varsta sau din alte motive, dar cert e ca a devenit usor usor parte din mine.  

La 17 ani eram deja convinsa ca nu mai e cale de intors si ca tot ce vreau sa fac in viata e sa zbor. Am incercat in clasa a 11a sa invat si sa recuperez toata materia de liceu la matematica si fizica. Toti profesorii imi ziceau ca va fi imposibil, ceea ce a si fost. Dar in acelasi timp ziceau ca sunt cea mai motivata persoana pe care au intalnit-o. 

Tot in acelasi an am fost sa obtin certificatul medical, pe care l-am picat. Acolo a inceput seria esecurilor mele pe care le-am urat atat de mult dar care au fost atat de benefice pentru dezvoltarea mea. 

Nu o sa reiau aici toata povestea mea aviatica cu deceptii si depresii si cu final fericit. 

Punct si de la capat.

Am 36 de ani. Am o relatie frumoasa cu cel mai bun sot pe care puteam sa il am. Sunt comandant pe Boeing 737 la o companie low cost. Calatoresc mult impreuna cu Ionut. Imi place sa fotografiez tot ce vad, de sus si de jos. Imi place sa merg pe jos. Imi place sa citesc si sa invat mereu lucruri noi. Imi place sa merg la sala si sa mananc sanatos. Iubesc animalele si mi-as dori sa am implic mai mult sa le ajut. Imi plac lucrurile simple.

Cred ca un om are nevoie de obiective in viata pentru a fi fericit. Cred ca mereu trebuie sa ne gasim noi obiective care sa ne ajute sa parcurgem carari nestrabatute pana atunci. Cred ca toate experientele noi ne ajuta si ne modeleaza cumva. 

Eu? Eu imi doresc sa merg in toata lumea si apoi, cand am terminat de mers, sa mai merg din nou. Imi doresc sa fac documentare cu Ionut ptr awareness asupra planetei, poluarii, animalelor si tuturor lucrurilor care sunt fragile in aceste momente. Imi doresc sa ajut si sa schimb o mica particica din lume. Imi doresc sa cresc si sa ma dezvolt ca persoana. 

Imi doresc sa raman eu. 

Cred ca am dobandit destul de multe capacitati in drumul meu. Consider ca ma organizez mai bine decat majoritatea oamenilor si ca sunt in stare sa separ lucrurile in pasi mici pentru a nu fi coplesita de imensitatea obiectivelor. Mai cred ca sunt o persoana motivata si cumpatata. Am devenit pe parcurs o persoana rationala, capabila sa ia decizii rationale. Dar mereu va fi de lucrat aici. 

Cred ca sunt o persoana care stie sa isi invinga fricile si nu se da batuta. Cred ca ma pricep sa gasesc solutii de cele mai multe ori. Cred ca reusesc sa imi pastrez calmul in situatii mai periculoase.  

Cred ca sunt structurata si cred ca sunt capabila sa iau deciziile grele azi pentru o viata mai usoara maine. Cred ca am putere sa zic imi pare rau si sa imi asum responsabilitatea pentru greselile mele. Cred ca sunt sincera cu mine. Mai sincera decat majoritatea oamenilor.

Nu ma consider nici frumoasa, nici desteapta. Dar daca as putea sa plusez la una din cele doua, mi-as dori sa fiu mai desteapta. Frumusetea e trecatoare. Am invatat sa ma accept asa cum sunt, cu bune si cu rele. Desi simt ca imbatranesc, nu mi-as mai dori sa am tineretea de la 20 de ani. Prefer intelepciunea de acum. Chiar asa, cu cateva riduri in plus. Desi Ionut ar spune ca eu nu ma iubesc pe mine, nu e adevarat. Eu chiar sunt fericita cu ce sunt si cum am ajuns. Departe de a fi perfecta, sunt reala. Ceea ce e mai important, cred eu." 

 

 

  

 

 

miercuri, 3 septembrie 2025

03.09.2025

 

 Am citit o carte care chiar m-a marcat: Upheaval- Turning points for nations in crisis 

Notes: 

 

Factors related to the outcomes of personal crises: 

1. acknowledgement that one is in crisis 

2. acceptance of one`s personal responsability to do something

3. building a fence, to delineate one`s individual problems needing to be solves

4. getting material and emotional help from other individuals and groups 

5. using other individuals as models of how to solve problems

6. ego strength 

7. honest self apraisal 

8. experience of previous personal crises 

9. patience 

10. flexible personality 

11. individual core values 

12. freedom from personal constraints 

 

Ego strength - means having a sense of yourself, having a sense of purpose and accepting yourself for who you are, as a proud independent person, not dependent on other people for approval or for your survival. Ego strength includes being able to tolerate strong emotions, to keep focused under stress, to express yourself freely, to perceive reality accurately and to make sound decisions. 

 

Factors related to the outcomes of national crises

1. national consensus that one nation is in crisis

2. acceptance of national responsibility to do something 

3. building a fence, to delineate the national problems needing to be solved

4. getting material and financial help from other nations

5. using other nations as models of how to solve problems

6. national identity

7. honest national self apraisal

8. historical experience of previous national crises 

9. dealing with national failure

10. situation specific national flexibility 

11.national core values

12. freedom from geopolitical constraints  

joi, 5 iunie 2025

27.05.2025

 Mi-am amintit pentru un moment de locul asta din aeroport.De cand ma duceam la Londra, la interviul cu Etihad pe care urma sa il pic.

Apoi m-am uitat la nori. Si mi-am adus aminte de pozele din camera mea, facute in zborul tot spre Londra. de cand am fost sa imi refac medicalul, tot pe care il picasem.

Apoi m-am uitat la mine, aici in aeroport, citind, asteptand prezentarea catre acelasi zbor: Londra. 

Simt fluturi in stomac. Nu vreau sa uit niciodata de unde am plecat. Si vreau sa fiu mereu recunoscatoare pentru unde am ajuns. 


 

joi, 10 aprilie 2025

10.04.2025

Unii oameni ne fac sa ne simtim imbecili. Cateodata acei oameni suntem chiar noi insine. 


miercuri, 5 martie 2025

05.03.2025

 Ma uit in jur si desi de cele mai multe ori simt ca nu sunt suficient de desteapta sau de frumoasa,  cateodata ma simt mandra de mine. Dar nu pentru ce am realizat neaparat, ci prin cum am devenit. Cred ca am atins un echilibru, cumva. O intelepciune, poate? Si cu siguranta, multa disciplina. 

Ne-am vazut aseara cu un cuplu de la care am cumparat o lentila si desi a fost o discutie amuzanta, cumva a avut un impact psihologic destul de mare. Si cumva am vazut un exemplu de oameni pentru care, probabil, se fac cursurile astea de coaching, terapie, si alte lucruri de mai exista pe net. Pe care eu le consider inutile, sau poate ca pentru unii oameni nu sunt? Nu imi dau seama daca, adult fiind, nemotivat, si fara vreo directie in viata, ai putea avea vreun castig de la astfel de cursuri. Eu personal, am impresia ca tot experienta te-ar putea ajuta mai mult, dar unii oameni cred ca nici nu au ocazia si nici dorinta neaparat, de a se expune la experiente. 

In orice caz, cumva mi-a conturat mie mai bine lucrurile pe care le simt si le cred. 

Cred ca unul din cele mai importante lucruri pe care le poti dobandi e un tel, un scop. Dar un scop constient, nu urmarea cursului vietii, urmarea exemplului parintilor si a tuturor celor din jur, fara a te intreba de ce. Scopul acela te va conduce catre multe lucruri, la care poate nici nu te-ai gandit. Iar scopul asta cred ca vine din expunerea la cat mai multe lucruri si experiente, mai ales la o varsta frageda.

Mai cred ca esecurile sunt importante. Nu succesele. Crestem cu adevarat atunci cand suntem jos si suntem fortati sa ne ridicam. Aia creeza un soi de disciplina: disciplina de a te aduna si a merge mai departe. De a-ti crea un mecanism, pas cu pas, prin care sa iesi din impas. Iar asta ulterior iti va crea o incredere in sine. De care ai nevoie. Increderea de a sti ca poti gasi solutii. Indiferent daca ramai fara job, fara casa, fara partener, fara nimic. 

Apoi introspectia. Sau singuratatea si introspectia. Eu personal, cred ca asta e cea mai buna terapie pentru un om. Dar si cea mai dureroasa. Daca reusesti sa treci peste pragul de a fi singur, de a digera asta si de a avea discutii sincere si periodice cu tine, cred ca ulterior iti poti gasi calea sa depasesti multe lucruri. Dar conditia e sa nu fugi de singuratate, sa nu fugi de tine, sa fii cat de onest si sa asimilezi tot ce ti se pare neplacut si dureros. 

Sinceritatea cu tine. Sa fi brutal de sincer. Cinic de sincer. Sa nu iti gasesti scuze. Sa te judeci cum ai judeca pe altcineva. Apoi sa constientizezi asta, sa te ierti, si sa folosesti energia aceea in a te canaliza sa gasesti o solutie la atitudinea ta, sau la situatie. Sau sa o accepti, dupa caz. 

Asumarea responsabilitatii. Pare mai mult un cliseu de leadership training, dar e foarte important. Sa admiti cand ai gresit. Sa iti cer scuze. E mai mult o dovada de curaj decat de slabiciune. Cu totii se pot lauda insa putini admit ca au gresit. Iar acceptarea greselii e primul pas in a o corecta.

Alegerea constienta de a iesi din zona de confort. Alt moment important fara de care nu poti sa cresti. Iar confortul ala poate fi de orice natura.

Normele etice. Sau coloana vertebrala pe care poate o ai sau poate ca necesita inspiratie din exterior. Dar cumva, se reduce la dorinta de a face lucrurile corect, de a nu-i face altuia ce tie nu iti place, de a fi constient de ce se intampla in lume si de actiunile tale. 

Constientizarea ca lucruile cu adevarat importante vin din interior. Care automat atrage dorinta de a fi si nu de a avea. 

Bucuria lucrurilor simple. Care cred ca se poate si invata. La fel daca incepi sa constientizezi reactiile pe care le ai. 

Dorinta de a deveni mai bun ca individ. De a te corecta. De a invata. De a experimenta. Asta poate fi un scop in sine cu multe directii. 

As putea continua mult, dar am de invatat acum. 

P.S: cand ma gandesc cum eram cand am inceput blogul asta si cum sunt acum, ca zbor, efectiv, nu imi vine sa cred