12.10.2022

Pare ca e un nou inceput. Sau un vechi inceput. Parca nu imi vine sa cred ca sunt acasa. Insa la zbor am inceput sa am sentimentul ca si peretii au urechi. Cred ca oamenii sunt meschini si rai. Invidiosi. Prefacuti. Nu stiu pe cine sa cred. Probabil ca pe nimeni. Probabil ca trebuie doar sa imi vad de viata, sa fiu standard,  sa invat, sa nu imi pierd increderea in mine, sa invat sa nu ma las demoralizata. Cred ca e doar o lectie pe care trebuie sa o invat. Sau, cel putin, asa as vrea sa o privesc. 

Mi s-a parut dragut ce mi-a spus prietenul lui Daniel: “ you deserve it because you worked hard”

Nu stiu daca merit. Ma simt impostoare inca. Sper sa imi treaca. Dar de muncit, am muncit. Am facut sacrificii. Poate ca merit, in felul meu. Sper. 

15.07.2022

Sa nu te minti niciodata. 

Cumva, m-a bulversat conversatia cu Mihaela, desi apreciez sinceritatea ei. Intr-un fel, admir felul in care are incredere in ea si in deciziile ei. Dar in acelasi timp, cred ca m-a deranjat un pic faptul ca are impresia ca reteta ei e cea mai buna. 

Nu cred ca exista o reteta ideala pentru upgrade, pentru viata, pentru cum se intampla lucrurile. 

Nu puteam sa ii spun ca eu de fapt nu am fost asa delasatoare cum pare, dar nu conteaza, pentru ca eu stiu asta. 

Nu am lasat lucrurile la voia intamplarii, doar le-am luat pas cu pas. Nu aveam atat de multa incredere in mine, dar asta se construieste in timp. 

Cu toate astea, eu nu pot sa prioritizez doar zborul, asa cum face ea, oricat de mult mi-ar placea sa zbor. Am o viata pe langa asta, am un om minunat langa mine care se da peste cap sa imi faca pe plac, am hobbyuri, imi doresc sa traiesc pe langa. Imi doresc ca zborul sa imi completeze viata, la fel cum o fac si celelalte lucruri. Dar atat. Eu nu pot sa iau o decizie bazata doar pe lungimea pistei intr-un anumit aeroport si cum e BC-ul acolo. Desi ajuta, nu e doar despre asta. 

Dar daca sunt cu adevarat sincera cu mine, cred ca cel mai tare m-a deranjat faptul ca m-a judecat doar prin prisma acestor lucruri, prin prisma faptului ca ei nu ii place Italia, sau Spania, sau Romania. Si sincer, nici mie nu imi plac neaparat si daca ar fi sa aleg, as prefera o baza mare, insa nu e totul despre asta. Dar, la fel cum imi spunea ca le arata first officerilor de ce e ea pe stanga, probabil de asta si eu am o viata pe langa zbor si un om langa mine. Pentru ca stiu si sa fac compromisuri atunci cand e nevoie. 

Dar, pana la urma, cred ca cu totii judecam prin prisma noastra si ne e greu sa acceptam ca suntem diferiti. 

Dar un lucru care mi-a placut a fost ca mi-a atras atentia asupra faptului ca ma concentrez pe lucrurile negative si ca ma plang. Si asa e. Dar o sa schimb lucrul asta. 

Sincer, cel mai usor e sa ne plangem si sa ne victimizam atunci cand viata pare potrivnica. Si asta am facut. Desi mi-am tot zis de la inceput ca o sa ma pozitionez sa gasesc solutii. Asta e, am dat rateuri. Am fost depasita de situatie, de noua pozitie, de logistica, de relocare. Nu o sa se mai intample. 

De acum , din momentul asta, o sa fiu puternica si increzatoare. O sa imi impun sa invat sa fiu comandant. Sa imi setez limite. Sa stiu cand sa accept si cand sa nu accept. O sa fiu si o sa pot. Pentru ca imi datorez asta, pentru ca merit asta, pentru ca am muncit mult. 

Dar o sa am si o viata pe langa, o sa am hobbyuri si pasiuni, o sa ma relaxez, o sa accept ce nu pot schimba si o sa schimb ce nu pot accepta. 

“Yesterday I was smart and I wanted to change the world. Today I am wise and I want to change myself.”

11.07.2022 : Singura persoana care ma poate salva sunt eu

 Singura persoana care ma poate salva sunt eu. 

M-am scufundat mai tare decat credeam. M-a luat pe neasteptate. Si mi-a luat orice bucurie de a trai. Parca toate lucrurile care ma faceau fericita au disparut. Parca si eu disparusem o data cu ele. Am ajuns parca sa invidiez pe oricine parea fericit pe social media. Si pe oricine parea smart si realizat in realitate. Am ajuns din acea fata care era plina de sperante si care se pozitiona sa gaseasca solutii intr-o fata care nu mai astepta nimic de la viata. Si care aproape ca o invidia pe Marilyn Monroe. Pentru ca e moarta. Probabil asa se simteau si altii care erau tristi atunci cand eram eu fericita. 

Si poate ca toate starile astea sunt normale. Sunt rezultatul unor eforturi care nu au fost rasplatite. Rezultatul unor sacrificii care sunt pe punctul de a fi degeaba. Dar oricat de speriata as fi, trebuie sa gasesc acel 1% de motivatie care sa ma faca sa ma ridic si sa merg mai departe. Sunt singura care poate face asta. Trebuie sa ma adun sa merg mai departe. Pentru ca nu exista alta solutie. Nu vreau sa fiu un simplu concurent. Nu merit sa fiu un simplu concurent. Nu dupa toate eforturile depuse. 

De fiecare data cand am fost la pamant, m-am dezvoltat cumva ca persoana. Poate ca acum ea momentul sa fiu din nou jos. Poate ca am ceva de invatat din experienta asta. Poate ca e o lectie, asa trebuie sa o privesc. Si trebuie ca orice ar fi, voi gasi solutii. Asa cum am gasit mereu.

05.07.2022

Atunci, in septembrie, cand am parcat masina in fata casei alor mei si m-am inchis in camera si am inceput blogul asta, nu ma gandeam ca va exista si peste 14 ani. Nu ma gandeam la nimic, de fapt. Era doar un fel de a ma detasa, de a ma elibera, de a vorbi cu cineva. De a vorbi cu mine. 

Nu ma gandeam ca va deveni ca un album de sentimente si stari. Care ma va linisti la un moment dat. 

Vezi tu, noi ca oameni, dupa ce suferinta se termina, avem impresia ca nici nu a existat. Si e bine ca avem impresia asta, caci altfel nu am putea sa mai trecem peste. Insa cand suferim din nou, parca ni se pare ca nu am mai intalnit niciodata o suferinta ca asta. Ca e mai presus de orice. Dar e bine totusi sa avem un reper. 

Imi aduc aminte cand eram la Etihad, in camera aia de hotel din Bangkok, dupa nebunia cu interviul Blueair, dupa ce am pierdut avionul spre Dubai, dupa ce nu am dormit 2 nopti. Cand se instalase o depresie profunda, cand parea ca viata nu mai are niciun sens, cand imi doream sa dispar, cand parea ca nu mai exista nicio solutie. 

Cred ca aia a fost ultima oara cand am fost atat de disperata. Cand simteam ca sunt atat de aproape de a pierde toate eforturile. 

Disperarile ulterioare au fost de alta natura. 

Dar acum ma simt la fel ca atunci. Tot intr-o camera de hotel, dar mai nasoala de data asta. Tot singura. Tot incercand sa ma gandesc la momentele in care eram cu bunica si eram protejata de tot. Cand era bine. 

Scriu aici si ma simt mai putin singura. E doar un ipad pe care scriu, dar parca vorbesc cu cineva. E ca atunci cand vorbesti cu tine in oglinda. Si cateodata, oglinda e chiar mai buna decat un psiholog. Pentru ca oglinda nu te judeca. Doar te asculta. Si te face si pe tine sa te asculti. Si doar tu trebuie sa te asculti. Pentru ca doar tu te poti ridica. Ceilalti te pot sprijini doar. Insa tu esti cel care se poate ridica cu adevarat. 

M-am trezit cu tot felul de stari. Toate de disperare. Si e impropriu sa zic ca m-am tezit cand de fapt nici nu am dormit. Ma simt cumva vinovata ca am sunat sick. Insa m-as si fi simtit si mai vinovata daca nu as fi facut-o. Nu mi-as fi iertat aceeasi greseala de doua ori. Ma apuca o panica, simt ca mi-a ajuns cutitul la os. Simt ca m-am bucurat prea devreme. Simt ca sunt pe punctul de a pierde tot ce am castigat prin eforturile din ultimii ani. Simt ca nu mai am back up. Simt ca trebuie sa dau tot ce pot, dar ca nu exista “in cel mai rau caz”. 

Si cred ca atunci cand simti toate lucrurile astea, atunci cand e disperarea cea mai mare, cand simti ca nu mai ai cale de scapare, atunci te ridici si inveti cu adevarat. Cred ca uneori trebuie sa cazi sub nivelul marii pentru a putea inota apoi. Si mai cred ca nu te poti ridica din prima. Cred ca dureaza putin sa-ti revii. Si cred ca atunci trebuie sa iti fii cea mai buna prietena. 

Simt ca atunci cand pare “ too good to be true “ , e chiar too good to be true. Parea ca am trecut prea usor prin upgrade-ul asta si simteam ca pare prea usor. Dar nu ma asteptam la asta, la un line check nu neaparat corect, de ziua mea, care sa se termine printr-un esec. Chiar nu ma asteptam. In continuare imi doresc sa fie un vis urat, dar nu e. Imi doresc sa ma aprobe lumea insa nu ma ajuta cu nimic. Si daca am dreptate si daca nu, realitatea e aceeasi. Ca trebuie sa mai trec o data prin asta. Si de data asta sa fie bine. Si de aici e toata presiunea.

Mi-as dori sa ma bucur mai mult de viata insa mi-e tare greu. Fix in clipa asta mi-e tare greu. Si ma simt vinovata pentru asta. Dar trebuie sa ma ridic cumva. Trebuie sa ma adun si sa merg mai departe, pentru ca nu am de ales. Trebuie sa imi spun ca nu toti oamenii imi vor raul. Trebuie sa imi spun ca sunt puternica si ca o sa fie bine. Trebuie, trebuie, trebuie. 

Am voie sa fac orice lucru care ma face sa ma adun si sa merg mai departe, cu conditia sa ma ridic apoi. Sunt momente in care e mai greu. Ca asta. Dar nu am de ales. 

Sunt mai puternica decat cred. Chiar sunt. Si ma pot ridica. Pot merge mai departe. Pot trece peste asta. Va fi greu, dar nu imposibil. Asa e uneori. Se aduna toate. Vorba bunicii, un necaz nu vine niciodata singur. 

Dar trebuie sa accept ceea ce nu pot schimba, trebuie sa lupt pentru ceea ce pot schimba, trebuie sa ma ridic si sa-mi spun ca o sa fie bine. Pentru ca sunt singura care imi poate zice asta. 

Definitia unui concurent: da tot ce are si atunci cand ajunge la capatul puterilor si simte asta, abandoneaza. Definitia unui campion: da tot ce are si atunci cand ajunge la capatul puterilor si simte asta, se aduna si merge mai departe. 

Uneori sa te aduni nu e atat de simplu si clar. Uneori sa te aduni inseamna sa suni sick cand nu esti sigur, inseamna sa iti urmezi instinctul si sa crezi in tine. Uneori sa te aduni inseamna sa cazi si sa accept ca ai cazut, sa iti lingi ranile, sa iti iei un ragaz. Dar indiferent cum ar fi, sa reusesti sa te ridici apoi. 

30.06.2022

 Acum 6 ani am avut una din cele mai frumoase zile de nastere. De fapt, cea mai frumoasa. Acum, poate una din cele mai triste. Desi ma simt vinovata sa zic asta, sunt totusi sanatoasa, cei din jur sunt sanatosi si sunt inconjurata de oameni carora le pasa de mine. 

Cateodata e greu. Cateodata mai si atragem lucruri. Prin grijile si nemultumirile pe care le avem. Cred ca totusi, nimic nu e intamplator. Cred ca ne ridicam cu adevarat dupa ce suntem cu adevarat jos. Cred ca esecurile ne ajuta. Nu neaparat sa fim mai puternici. Dar poate sa fim mai umili, mai recunoscatori,mai ancorati in realitate. Cred ca un om creste cu adevarat atunci cand esueaza. Cu conditia sa fie dispus sa invete din asta.

Definitia unui concurent: da tot ce are si atunci cand ajunge la capatul puterilor si simte asta, abandoneaza.  Definitia unui campion: da tot ce are si atunci cand ajunge la capatul puterilor si simte asta, se aduna si merge mai departe. 

Ce vrei sa fii? Concurent sau campion? 

29.01.2022

Filmul de aseara mi-a declansat multe ganduri. Si emotii. Si cred ca asta e puterea unui film. Sa te faca sa iti pui intrebari. 

M-am saturat de clisee si stereotipuri. Ma deranjeaza ideea ca, undeva in adancul fiecarui om si a societatii in general, exista acele perceptii despre cum ar trebui sa fii tu ca individ. Si in special ca femeie. Ma deranjeaza faptul ca ti se sugereaza, intr-un fel sau altul, uneori mai subtil, alteori mai direct, ca e in regula sa iti maresti sanii. Pentru ca nimeni si nimic nu prea promoveaza naturaletea. Sau cei care o fac sunt complet freaks si fac parte din grupari dubioase. Ma deranjeaza faptul ca toata lumea se asteapta sa faci copii. Pentru ca asa e societatea. Pentru ca, dupa o anumita varsta, pare ca nu mai exista alte cercuri sociale in afara de oamenii cu copii. Pentru ca, orice alta opinie ai avea, te face sa pari un ciudat. Sau ciudata. Ma deranjeaza faptul ca in acelasi timp, se promoveaza atat de mult politically corectness-ul incat societatea pare distorsionata cu totul. Ma deranjeaza faptul ca nimeni nu mai apreciaza sinceritatea si bunul simt. 

Sunt eu si poate ca sunt o ciudata. In felul meu. Sau poate ca in felul altora. 

Sunt mai sensibila decat ma vad cei din jur dar sunt ok cu asta. Am niste principii de care ma tin. Sunt motivata si nu-mi place sa las lucrurile neterminate. Sunt sincera si nu mint niciodata. Pe nimeni. Sau pe mine. Sunt ok cu mine indiferent de ce promoveaza societatea. Desi cateodata imi mai pun intrebari. Am tzatze mici si sunt dreapta ca o scandura. Asa si? Macar incerc sa fiu the best version of myself. 

Sunt impacata cu mine pentru ca sunt diferita de ceilalti. Nu visez nici la rochii de mireasa, nici sa fiu insarcinata si nici la diversificarea mancarii la x ani. Visez la momentul in care o sa-mi pot permite urmatorul bilet de avion in Africa. Sau Mongolia. Si cand se vor termina restrictiile de calatorie. Poate la un voluntariat pe undeva. Departe. Si alt voluntariat mai aproape. In care sa ajut cat de multe animale pot.

Imi doresc situatii care sa ma scoata din zona de comfort. Undeva in adancul sufletului meu. Pentru ca atunci esti cu adevarat tu. Atunci te regasesti si evoluezi. Imi doresc sa raman ancorata in realitate si cred ca viata imi ofera multe optiuni in sensul asta. 

Imi doresc sa nu uit niciodata ca tot ce am acum, maine s-ar putea sa nu mai am. Nimic nu ne apartine cu adevarat. Vreau sa-mi pastrez modestia si sa nu iau nimic for granted. 

Vreau sa ma simt privilegiata pentru tot restul vietii pentru ceea ce am. Pentru faptul ca iubesc si sunt iubita si ca ma bucur de fiecare moment cu omul meu. Pentru ca sunt acolo in cabina, dupa atatia ani. 

Vreau sa gasesc solutii la probleme. Si sa nu-mi fie frica de nimic. Sau cel putin sa-mi inving orice temere. Sa o infrunt asa cum se infruntau dragonii in basmele de alta data. 

Vreau sa ajung sa fiu asa cum declar ca sunt.