24.11.2021

Cred ca de fapt problema de fond este ca nu ma mai regasesc pe mine. Ca nu imi regasesc siguranta si increderea in mine. Ca am ajuns sa ma compar cu altii. Da, cred ca asta e problema de fond. Comparatia cu altii. Cred ca de asta si toata social media genereaza depresie. Pentru ca vrand, nevrand, ne comparam cu altii. Mi se pare ca am imbatranit prematur, ca am riduri. Si mi-e greu sa accept ridurile dar mi-e greu si sa accept sa fac ceva. Mi-e greu sa accept dependenta de ceva, pentru ca niciodata nu am fost dependenta in felul asta. 

A doua problema de fond este faptul ca nu prea mai am nicio perspectiva. Sau mai bine zis, faptul ca nu cred in ea. Cred ca perspective vom avea tot timpul, atata timp cat ne dorim sa avem si reusim sa le vedem. Iar atunci cand incep sa ai ganduri depresive, este destul de greu sa vezi si perspectiva. 

A treia problema de fond este faptul ca am incercat sa fiu optimista si sa tot vad partea plina a paharului. De mai bine de un an jumate. Tot incerc sa imi zic ca nu e atat de rau si ca se gasesc solutii. Tot incerc sa caut bucuria in lucrurile mici. Doar ca majoritatea lucrurilor costa. Iar preturile cresc. Iar eu nu castig nici jumate din cat castigam, luand in calcul cheltuielile extra. Si peste toate asta, e cumva povara, cred, ca Ionut nu se poate adapta aici nici macar temporar. Cred ca asta a fost lovitura finala. Faptul ca incercam sa imi zic in fiecare zi ca suntem norocosi ca putem sa ne bucuram de toate lucrurile astea pe care le avem aici iar el se deprima si se deprima si se deprima. Si il inteleg pe de o parte. 

A patra problema este ca simt ca depind de altii sa ma simt bine si ca nu pot crea eu bunastarea din interior. Simt ca daca interactionez cu oameni mai ciudat, ma influenteaza si pe mine. Si nu-mi place asta.

Ce pot face sa revin la increderea pe care o aveam inainte? La starea aia in care reuseam sa nu ma compar cu nimeni, sau cel putin nu prea mult. Era data doar de starea financiara oare? Sau poate mai bine zis, de independenta data de situatia financiara, combinata cu satisfactia jobului. 

Ce pot face sa revin la motivatia de dinainte?

18.11.2021

Totul se rezuma la perfectiune si la succes. Totul a devenit marketing. Imperfectiunile nu vand. Oamenii care au un alt fel de success fata de cel promovat de societate nu sunt scosi in fata. Atata presiune care aduce atata dezamagire si depresie. 

In ultima perioada simt din ce in ce mai multa presiune din partea tuturor. Din partea societatii si chiar si a cunoscutilor. De parca toti ar trebui sa ne incadram intr-un anumit tipar. 

Chiar meditez la lucrurile importante si am momentele mele de introspectie. Si stiu ce vreau cu adevarat. Vreau liniste si echilibru. Lucruri pe care am reusit sa le dobandesc pana acum. Dar pe care trebuie sa invat sa le dobandesc si de acum incolo. 

Stiu ca nu sunt un om perfect si am defectele mele. But that’s ok, cred. Nimeni nu e perfect. Incerc totusi sa fiu un om bun, sa nu jignesc, sa nu mint, sa fiu cat mai putin egoista, sa muncesc pentru ceea ce imi doresc, sa fiu sincera cu mine si cu ceilalti si sa ajut cat pot. 

In ultima perioada parca am inceput sa simt o usoara invidie fata de multi oameni pe care ii vad si care mi se par mai norocosi decat mine. Care poate nu se cearta cu partenerii. Si care poate au avut mai mult noroc si sustinere. Dar poate ca e doar social media si ca si eu par asa pentru altii. Cert e ca sunt constienta de asta si incerc sa corectez lucrul asta. 

Trebuie sa ma ajut singura si sa ma iubesc pe mine inainte de toate. Sunt puternica, stiu ca sunt puternica. Si nu sunt puternica pentru ca asa m-am nascut. Ci sunt puternica pentru ca mi-am dorit asta si am constientizat lucrul asta. Sunt puternica pentru ca imi doresc sa merit lucrurile pe care le primesc, pentru ca imi doresc sa lupt si pentru ca nu stau in zona de confort. 

Sunt puternica pentru ca pot sa vorbesc cu mine inainte de toate, pentru ca pot sta singura destul de mult timp cu gandurile mele fara a-i uri pe ceilalti,  pentru ca nu imi e frica sa sufar si pentru ca stiu ce imi doresc cu adevarat si pentru ca imi doresc in continuare sa descopar. 

Ma adaptez mai usor pentru ca mi-am dorit sa ma adaptez mai usor. 

Am relatia asta de mai mult timp pentru ca am luptat pentru ea si am renuntat la multe lucruri de-a lungul timpului, desi multi nu vad lucrurile asa. Dar mai ales am renuntat la orgoliu si stiu asta foarte bine.

Sunt puternica pentru ca ma motivez singura si nu cedez atunci cand dau de greu. 

Trebuie doar sa reusesc sa fiu fericita cu mine si cu imperfectiunile mele. Trebuie sa pot sa vad partea plina tocmai atunci cand imi e greu. Cand ma descurc prost la zbor si cand ma asteapta Ionut acasa sa-mi faca scandal. Pentru ca face parte din plan!! Nimic nu e usor si nu mi-am dorit niciodata sa fie usor ! Trebuie doar sa reusesc sa invat ceva din toate astea si sa le privesc ca niste lectii. Poate ca intr-adevar lucrurile nasoale care se intampla, nu se intampla cu un scop, ci sunt doar ocazii pentru a demonstra ca sunt asa cum declar ca sunt. 

Cred ca o sa fie bine, cumva, candva. Dar cred ca mai am niste lectii de invatat pana atunci. 

28.10.2021

Cad si ma ridic. Singura, ca intotdeauna. Pentru ca nimeni nu ma poate ridica cu adevarat in afara de mine.

Imi recunosc punctele slable si esecurile si nu mi-e teama s-o arat.

Suntem oameni si prin definitie suntem imperfecti, oricat de mult incearca societatea sa schimbe astea.

Imperfectiunea nu vinde insa nici eu nu sunt de vanzare. 

Am multe frici si e normal. 

Curajul nu e absenta fricii, nicidecum. E puterea de a o invinge. 

Definitia unui concurent: "da tot ce are si atunci cand a ajuns la capatul puterilor si simte asta, abandoneaza".

Definitia unui campion: "da tot ce are si atunci cand a ajuns la capatul puterilor si simte asta, se aduna si merge mai departe". 

 

Cateodata, a ma aduna inseamna a lua o pauza. Dar asta nu inseamna ca ma dau batuta. Mi-e frica de upgrade si de mine cateodata. De lipsa abilitatilor mele, de greseli, de incapacitate mentala. Dar merg mai departe. Ma ridic si merg mai departe. Si voi crede din nou in mine. Imi promit asta.

 

 

 

06.10.2021

 Poate ca, de fapt, e vorba de experienta in sine si nu de rezultat. Faptul ca unele lucruri se obtin mai greu ne ajuta sa ramanem ancorati in realitate. Nu cred neaparat in faptul ca lucrurile se intampla cu un anumit motiv. Cred ca motivul e experienta de viata si abordarea experientei in sine. Cred ca asta e adevaratul motiv. Iar daca reusesti sa vezi dincolo de astea, poate ca te imbogateste ca om. Poate.

Cateodata schimbarile nu sunt neaparat mai bune. Insa aduc cu ele experienta si iesirea din zona de comfort. Care e de nepretuit.

Poate ca voi pica upgrade-ul, cine stie? Chiar imi este frica. Insa, si asta este o experienta. Si vreau sa o vad asa. Poate ca toate se intampla la timpul lor. Iar timpul lor este de fapt timpul in care noi suntem pregatiti.

15.06.2021

Stau singura si ma uit in gol. Imi trec o mie de ganduri prin cap. Vin si pleaca, precum niste calatori. Imi propusesem sa invat zilele astea insa parca orice devine o scuza ca sa nu o fac. Si ma simt vinovata pentru asta. 

Am un amestec de sentimente si senzatii. Furie, vinovatie, teama, incertitudine, nedreptate. disperare dar si bucurie si entuziasm pentru ca s-a ivit oportunitatea cu Italia. 

As vrea sa vorbesc cu cineva. Dar in acelasi timp simt ca trebuie sa imi asimilez sentimentele. Orice mi-ar spune oricine, eu sunt pe deplin responsabila de ce simt si de ce fac. Pe de alta parte, m-as simti vinovata sa o sun pe mama de fiecare data cand am o problema. Si apoi, va veni o vreme cand mama nu va mai fi. Si eu va trebui sa ma descurc singura. Pentru ca stiu ca nu va fi altcineva. Va trebui sa ma ridic singura de jos si sa merg inainte. Sau poate sa nu ma mai ridic deloc. Dar si asta tot singura va trebui sa o fac. 

Cred ca ma ajuta sa scriu aici. Ma ajuta sa imi sintetizez sentimentele si trairile. E un soi de introspectie. Eu singura trebuie sa imi pun intrebari si sa imi dau raspunsuri. 

Pana acum imi doream sa fiu ocupata in situatii de astea, pentru a nu ma mai gandi. Acum nici nu cred ca as putea sa ma concentrez prea bine. Si nici nu cred ca as vrea asta. Oricat am fugi de probleme, ne vor ajunge din urma. 

Cred ca trebuie sa las furia sa treaca. Sa o accept ca parte a vindecarii. Tot ce simt este absolut normal. E normal sa fii furios cand ti se face o nedreptate. E normal sa iti vina sa strigi. Apoi incerci sa o accepti. Cumva. Fara sa te resemnezi. Sa o accepti atat incat sa gasesti solutii. Dar ce faci atunci cand sunt solutii dar ele nu tin de tine? Asta e nelamurirea mea cea mai mare. Si asta ma revolta si mai tare. Si ma simt inchisa intr-un cerc vicios. Parca ma strange ceva. 

Cred ca as fi putut mai usor sa accept o situatie care stii ca, prin definitie, nu are rezolvare. Sau ca rezolvarea e mult mai greu de gasit. 

Cred ca e mai greu e sa faci fata unei probleme decat intentiei proaste. 

Am tot citit despre cate relatii sunt in dificultate din aceleasi motive. Imi dau seama ca e o problema generala. Imi dau seama ca e o problema reala. Dar in acelasi timp e o problema doar atunci cand o lasam noi sa fie o problema. Si eu nu vreau sa o las sa fie o problema!!! Doar ca e nevoie de 2 pentru a face asta. Si pare ca, pentru prima oara, suntem cu adevarat doi. 

Doar ca simt ca ma strange si ma sufoca situatia asta. Si simt ca nu mai pot. Nu mai pot sa accept si sa ma resemnez. Eu nu sunt asa si nu as fi lasat niciodata pe nimeni sa ma aduca in punctul asta. Nu am apelat niciodata la ajutor in sensul asta, nu am vrut mai mult decat imi permiteam, nu mi-am dorit averi, nu am facut rau, nu m-am bagat peste nimeni si nu am luat decizii care sa-i afecteze pe ceilalti. 

Am fost mereu cumpatata si calculata. Am muncit. Am luptat pentru lucrurile in care credeam. Inclusiv pentru relatia mea atunci cand altele sau altii ar fi plecat. Am considerat ca orice se dobandeste prin sacrificiu si ca e nevoie de compromisuri uneori. Si ca nici drumul din punctul A in punctul B nu este intotdeauna direct.

Dar acum sunt intr-o situatie pe care cu multa perseverenta am incercat sa o evit. Si simt ca imi vine sa urlu de nervi si de disperare. Si nu stiu cum sa o abordez!!! Pentru ca ma simt legata de maini si de picioare si prinsa intr-un cerc vicios. Si cateodata ma simt vinovata ca imi trec prin cap ganduri negre si ganduri de razbunare. Si ma enerveaza ca simt asta!! Pentru ca stiu ca eu nu sunt asa!! 

Dar in acelasi timp simt ca nu mai pot sa inghit in sec. Nu mai pot! Ma otravesc cu propria saliva daca mai fac asta o data!! Si simt ca o sa otravesc si relatia daca se intampla asta. 

Ma uit la cer si cred ca bunica e acolo. 

Vreau sa salvez melci si sa hranesc porumbeii. Si sa ma bucur de iarba si de natura. 

Ma uit in jur si simt ca am luat-o razna. 

Ce ma fac?

 

 

18.02.2020

 "Cea mai mare comoara este sa poti sa fii fericit cu putin. Pentru ca putinul nu iti va lipsi niciodata!"

                                                                                                                                      Seneca

Orice ar zice ceilalti, eu imi cunosc propriul adevar. Nu sunt deprimata fara vreun motiv anume. Si stiu de ce am nevoie pentru a iesi din starea asta. Cred ca ceea ce ma afecteaza cel mai mult este sentimentul de neputinta si de incertitudine. Si teama sa mai sper pentru a nu fi dezamagita. 

Exagerez?

02.02.2021

 

 Oare calatoriile sunt tot un fel de posesiuni? Oare tot ceea ce iti place sa faci si cu care te identifici creeaza un soi de dependenta care nu te lasa sa fii liber? 

Imi place sa cred ca nu. Insa de cand a inceput pandemia simt cum imi lipsesc toate lucrurile de dinainte. Si dincolo de calatorii si fotografie, cel mai mult imi lipseste zborul. Sau mai bine zis, imi lipseste scopul catre care am tins si care m-a facut atat de fericita in tot acest timp. 

Oare e un soi de dependenta? E un soi de atasament fata de materie? Sau e un lucru normal? Oare ar trebui sa lucrez cu mine pentru a ma detasa mai mult de asta? Dar cum as putea face asta cand acel lucru ma facea atat de implinita spiritual, mai ales? 

Simteam ca totul e suficient. Si ca "suficient" e totul. Din contra, ma simteam vinovata putin ca poate primesc prea mult. Dar nu-mi doream nimic altceva. 

Sa fii fericit si privilegiat cu ce faci. Sa fii motivat sa evoluezi in ce faci. Sa iubesti si sa fii iubit. Sa ai cu cine sa impartasesti. Sa ai timp pentru tine. Sa ai suficient cat sa economisesti si sa te bucuri si de viata in acelasi timp. Sa te bucuri de lucrurile simple: de plimbarile cu bicicleta, de o cafea in oras, de natura, de soare. 

Toti spun cumva ca pandemia asta le-a deschis ochii si ca au ajuns sa aiba mai mult timp si sa aprecieze lucrurile mai mult. Doar ca eu faceam toate lucrurile astea. Eram intr-un echilibru interior si exterior. Dar poate mai aveam ceva de invatat. 

Echilibrul asta a survenit ca urmare a tuturor eforturilor pe care le-am facut. Ca urmare a suferintei, a fricii, a incertitudinii, a umilintei. Ca urmare a motivatiei neincetate sa devin si nu sa am. Cred ca fara toate astea nu as fi avut nici 10% din echilibrul acela. Nu cred ca poti aprecia ceva cu adevarat fara sa fi experimentat forma cea mai rea a acelui obiectiv. 

Cred ca, de fapt, am fost cel mai norocos om sa am parte de tot chinul prin care am trecut. Cred ca ghinionisti sunt, de fapt, cei care au sansa sa primeasca lucruri, fara o baza spirituala inainte.

Probabil acum am nevoie de alta perioada ca sa ma purific. Sa renunt la a fi. Sa apreciez ceea ce poate va urma. Sa fiu un om mai bun. 

Dominique Loreau: 

"Detasarea este rodul renuntarii iar renuntarea este cea dintai conditie pentru a ajunge la detasare. 

......

Pentru a invata sa renuntam, adica sa alegem renuntarea, trebuie sa ne stabilim obiective rezonabile. Daca vrem sa ajungem departe, trebuie sa incepe pe indelete, fara sa ne epuizam rezervele. Dupa aceea, trebuie sa invatam sa profitam de propriile noastre esecuri pentru a evolua. Renuntarea si detasarea nu se dobandesc in cateva zile si nici abandonand toate posesiunile materiale. Adevarata renuntare se afla inauntrul propriei fiinte. Constiinta umana are nevoie de perioade de asimilare si de perioade de pregatire. Multe lucruri nu pot fi asimilare instantaneu, pentru ca nu fac parte din constiinta noastra decat de putin timp. "

28.01.2021

 2021. Atat de asteptat. Atat de mult dorit inceput. Si totusi o iluzie. 

O iluzie pe care mi-am creat-o singura, una dintre celelalte din sistemul meu de iluzii bine pus la punct.  Simt cumva ca am inchis fiecare emotie negativa, fiecare repros, fiecare nemultumire, fiecare frica in cate un glob de sticla pe care le-am ascuns bine un sufletul meu. Stiam ca sunt acolo dar ma prefaceam ca nu. Speram ca daca nu le voi mai accesa, voi uita de ele. Apoi a venit un cutremur si au cazut toate si s-au spart. Si au inceput sa umble prin sufletul meu, nemaistiind care le e locul. 

Eu ma schimbasem intre timp. Sau cel putin asta incercam. Iar rafturile vechi cu lucruri negative nu mai existau. Fusesera cu greu, in timp, inlocuite de trairile din zbor, din calatorii si din bucuria lucrurilor simple. Iar acum transformate in amintiri. 

Dar ele cautau si cautau locul. Si nu il mai gaseau. Si asta ma facea inconfortabila, cuprinsa de o stare de angoasa. Se loveau unele de altele si ma faceau mereu sa plang. Se izbeau de amintiri triste si de nesiguranta. Si ma faceau sa nu ma mai pot bucura de simplitatea din viata mea. 

Am izbucnit ieri si imi pare rau. Pentru a nu stiu cata oara. Am izbucnit pentru ca acel inceput pe care il asteptam nu a mai venit. Am izbucnit pentru ca am atat de mult timp si totusi nu fac nimic. Am izbucnit pentru ca imi lipseste un program, o motivatie pentru a invata, o veste buna, o speranta ca totul se va termina cu bine. Am izbucnit pentru ca am aproape un an in care am trait cu frica de a nu pierde visul cladit cu atata osteneala. Am izbucnit pentru ca poate nu sunt atat de puternica pe cat credeam si toate gandurile m-au coplesit. 

Dar ieri am inceput sa citesc o carte si asta mi-a trezit niste emotii pozitive. Desi am fost constienta mereu ca toate lucrurile astea se afla doar in mintea noastra, cumva imi doream un inceput palpabil. Iar 2021 parea prilejul perfect. Insa nu a fost sa fie. Dar inceputul poate fi oricand ne propunem sa fie. Iar eu imi propun sa fie de acum. 

Iar de cand ne vom muta imi propun sa conturez si mai mult simplitatea din viata mea. Cumva, asta e o tema recurenta in ultimii ani. De cand imi purtam viata intr-o valiza la Etihad, am decis inconstient ca mai putine lucruri intr-o valiza micuta inseamna mai multa libertate. Ulterior, am aplicat acelasi principiu tuturor calatoriilor si am realizat importanta de a nu cara nimic in afara de ceea ce conteaza cu adevarat. Mutatul frecvent a ajutat si el, caci fiecare data cand ma mutam era un prilej sa ma mai descotorosesc de niste lucruri. Dar acum iar simt ca au trecut niste ani in care am adunat lucruri de care trebuie sa scap. Si voi folosi acest prilej pentru a-mi face ordine nu doar in lucruri dar si in ganduri. Iar cartea pe care am inceput sa o citesc cred ca ma va ajuta in acest sens. 

O sa las niste notite aici, scrise de Dominique Loreau: 

"Pentru a trai minimalist, lucrurile, oricat de mici, trebuie sa fie frumoase si practice."

"Casa si valiza: si una, si cealalta constituie locul in care inchidem ceea ce avem mai intim. Iar continutul nu e altceva decat noi insine."

"Daca folosirea unui obiect aduce cu sine teama de a-l sparge pentru ca e pretios, sentimentul diminueaza placerea pe care ne-o ofera utilizarea lui. Marii maestri zen isi aleg comorile dintre obiectele cotidiene, obiecte banale si obisnuite. Acolo cauta ei formele cele mai neasteptate ale frumusetii. Adevarata frumusete se afla langa noi, dar nu o vedem din cauza ca privim intotdeauna prea departe."

"E mai bine sa aveti visuri minunate decat realitati mediocre. Valoarea nu are pret. Valoarea e raspunsul la nevoile unui organism si ale mediului sau."

" Cat despre culori, bejul, griul, albul si, desigur, negrul fac totul... Se spune ca femeile care poarta negru au o viata colorata. Celebrul designer Yohji Yamamoto explica astfel pasiunea sa pentru negru: culoarea in vestimentatie ii incomodeaza pe ceilalti, ii deranjeaza, e inutila. Negrul si albul ofera totul. Au un tip de frumusete absoluta si ne permit sa atingem esentialul: culoarea pielii, a parului, a ochilor, a unei bijuterii. "