Oare calatoriile sunt tot un fel de posesiuni? Oare tot ceea ce iti place sa faci si cu care te identifici creeaza un soi de dependenta care nu te lasa sa fii liber?
Imi place sa cred ca nu. Insa de cand a inceput pandemia simt cum imi lipsesc toate lucrurile de dinainte. Si dincolo de calatorii si fotografie, cel mai mult imi lipseste zborul. Sau mai bine zis, imi lipseste scopul catre care am tins si care m-a facut atat de fericita in tot acest timp.
Oare e un soi de dependenta? E un soi de atasament fata de materie? Sau e un lucru normal? Oare ar trebui sa lucrez cu mine pentru a ma detasa mai mult de asta? Dar cum as putea face asta cand acel lucru ma facea atat de implinita spiritual, mai ales?
Simteam ca totul e suficient. Si ca "suficient" e totul. Din contra, ma simteam vinovata putin ca poate primesc prea mult. Dar nu-mi doream nimic altceva.
Sa fii fericit si privilegiat cu ce faci. Sa fii motivat sa evoluezi in ce faci. Sa iubesti si sa fii iubit. Sa ai cu cine sa impartasesti. Sa ai timp pentru tine. Sa ai suficient cat sa economisesti si sa te bucuri si de viata in acelasi timp. Sa te bucuri de lucrurile simple: de plimbarile cu bicicleta, de o cafea in oras, de natura, de soare.
Toti spun cumva ca pandemia asta le-a deschis ochii si ca au ajuns sa aiba mai mult timp si sa aprecieze lucrurile mai mult. Doar ca eu faceam toate lucrurile astea. Eram intr-un echilibru interior si exterior. Dar poate mai aveam ceva de invatat.
Echilibrul asta a survenit ca urmare a tuturor eforturilor pe care le-am facut. Ca urmare a suferintei, a fricii, a incertitudinii, a umilintei. Ca urmare a motivatiei neincetate sa devin si nu sa am. Cred ca fara toate astea nu as fi avut nici 10% din echilibrul acela. Nu cred ca poti aprecia ceva cu adevarat fara sa fi experimentat forma cea mai rea a acelui obiectiv.
Cred ca, de fapt, am fost cel mai norocos om sa am parte de tot chinul prin care am trecut. Cred ca ghinionisti sunt, de fapt, cei care au sansa sa primeasca lucruri, fara o baza spirituala inainte.
Probabil acum am nevoie de alta perioada ca sa ma purific. Sa renunt la a fi. Sa apreciez ceea ce poate va urma. Sa fiu un om mai bun.
Dominique Loreau:
"Detasarea este rodul renuntarii iar renuntarea este cea dintai conditie pentru a ajunge la detasare.
......
Pentru a invata sa renuntam, adica sa alegem renuntarea, trebuie sa ne stabilim obiective rezonabile. Daca vrem sa ajungem departe, trebuie sa incepe pe indelete, fara sa ne epuizam rezervele. Dupa aceea, trebuie sa invatam sa profitam de propriile noastre esecuri pentru a evolua. Renuntarea si detasarea nu se dobandesc in cateva zile si nici abandonand toate posesiunile materiale. Adevarata renuntare se afla inauntrul propriei fiinte. Constiinta umana are nevoie de perioade de asimilare si de perioade de pregatire. Multe lucruri nu pot fi asimilare instantaneu, pentru ca nu fac parte din constiinta noastra decat de putin timp. "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu