sâmbătă, 13 decembrie 2014
14.12.2014
Toate marile religii ale lumii, te invata, sub o forma sau alta, sa fii bun. Unele iti arata mai mult decat altele cum sa faci asta. Altele dar iti sugereaza directia in care trebuie sa mergi.
In esenta, a fi bun, cred ca inseamna sa poti sa iti inlaturi toate sentimentele si gandurile negative. Sa nu fii invidios. Sa nu ravnesti la bunuri materiale. Sa nu faci rau nimanui. Sa ajuti. Sa fii multumit cu ce ai. Sa iubesti. Sa daruiesti.
Prin meditatie sau prin rugaciune, in numele lui Dumnezeu, al lui Buddha sau al lui Allah, scopul final este sa atingi bunatatea absoluta. Sau, cat de absoluta poate fi pentru fiintele umane. Iar asta inseamna fericirea.
Unii o numesc rai. Altii nirvana.
In viata asta sau dupa moarte. Sau, poate, intr-una din vietile viitoare, toate marile religii iti promit fericirea. Cu conditia sa fii bun.
Cand eram copil, mi se parea atat de usor sa fii bun. Dar de fapt, este poate, cel mai greu lucru. Sa fii bun cu adevarat. Sa iti depasesti conditia. Sa poti, in momentele in care simti ca toate visele ti s-au destramat, sa nu ii invidiezi pe altii; ba chiar, si mai mult, sa te bucuri pentru ei. Sa nu iti doresti bani sau bunuri materiale. Sa ii pui intotdeauna pe altii mai presus de tine. Sa nu lasi furia sa te acapareze. Sa reusesti sa vezi dincolo de suferinta si, atunci cand iti este cu adevarat greu, sa nu te inraiesti ci... sa ai capacitatea sa inveti din toate incercarile la care esti supus...
Someone asks, "Living in the jungle, aren't you afraid of tigers?"
The monk answers, "Sometimes, when the monks are walking in the jungle, they sense tigers following them. But since they hold the precept of no killing, they're not afraid and the tigers know they will not be harmed."
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu