Cand intunericul domnea in tot avionul, am intrat acolo, in lumina. In acea lumina care m-a vegheat timp de 10 ani...
Din cateva detalii am inteles ca tipa de pe locul din dreapta este de aceeasi varsta cu mine. Incepuse scoala de piloti in acelasi timp cu mine, in 2008...
Ma uitam la ea apoi ma uitam la mine. De ce ?
Eram atat de aproape de mansa si totusi un zid atat de gros, impenetrabil ma despartea de ea.
De ce unii sunt mai norocosi decat altii? Care sunt criteriile de prestabilire a norocului? De ce ea era la mansa unui A330 iar eu eram in coada lui, avida dupa lumina din fata ?
Se aude un sunet. Intra sefa de cabina si imi spune pe un ton transant ca timpul mi-a expirat. Trebuie sa ma intorc inapoi la intuneric si la frig, in spate.
Cu ce drept ?
Imi venea sa strig cat pot de tare ca mai merit macar cateva clipe aici, ca am invatat atat de mult pentru locul acela, ca am investit atat de multa energie si efort.. si speranta.. si aspiratie... Dar nu puteam. Totusi..
Caii se impusca intotdeauna de doua ori, nu-i asa, Doamne? Cu lumina...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu