Ai remarcat ca iti vine sa scrii atunci cand esti jos? Parca e o sursa de inspiratie pentru cuvinte.
Cufunda-te in starea pe care o ai. Absoarbe-o. Nu fugi de ea. Ce simti? Simt furie, frustrare, nedreptate. Si consider ca e normal sa simt asa. Dar mai simt ca trebuie sa incerc sa obtin un feedback din asta. Doar ca e ciudat ca nu e ca un feedback in urma unui lucru pe care il consideri esec. E un feedback pe care trebuie sa mi-l dau singura. Un feedback despre cum pot sa asimilez orice situatie de genul asta, sa gasesc o parte pozitiva, sa corectez ce tine de mine si sa merg mai departe.
Cred ca orice situatie negativa e buna. Pentru ca, in primul rand, ma scoate din zona de confort. Iar apoi ma face sa invat lucruri despre mine si despre reactiile mele.
Primul impuls e sa ma razbun. Apoi imi dau seama ca nu e despre cealalta persoana, e mai mult despre mine. Mi-ar face mie rau in primul rand, ca un bumerang. Si pe interior, si pe exterior.
Apoi ma gandesc ca poate am nevoie de mai multa experienta. Ca, poate, toata situatia asta mi-a facut un bine, de fapt. La fel ca binele pe care mi l-au facut atatea situatii pe care le consideram negative. Poate ca mi-ar fi afectat concediul. Poate ca o sa ma impinga sa plec. Poate ca ma face constienta de cum ii afecteaza pe cei din jur comportamentul nostru. Poate. Ramane de vazut.
E nedrept. Chiar e. Dar stiu ca va fi drept daca depun suficient efort. Va fi drept atunci cand trebuie, nu cand vreau eu. La fel cum a fost mereu. Important e sa perseverez, asa cum am facut mereu.
Dar mai am franturi de momente in care imi revin toate "traumele" si incep sa ma intreb daca "I`m worth it?". Imi revin nesigurantele. Si temerile. Si parca am nevoie de validarea celor din jur. Parca am nevoie sa imi zica cineva " yes, you`re worth it."
Apoi imi aduc aminte ca nu va veni nimeni niciodata sa imi zica asta. Si chiar daca va veni, nu va conta. Pentru ca eu sunt singura care trebuie sa se convinga. Si da, I am worth it. Iar daca nu sunt, voi face in asa fel in cat sa fiu.
Trebuie doar sa nu uit niciodata de unde am plecat si care sunt riscurile. Sa nu cred niciodata ca am ajuns sus, ca fix atunci voi cadea. Sa raman ancorata in realitate. Doar ca trebuie sa invat cum sa echilibrez realitatea mea din cap cu realitatea. Si sa nu las temerile sa ma acapareze.
Ce imi place cel mai mult la mine?
Cred ca e o intrebare grea, pentru ca in general tind sa nu imi placa foarte multe lucruri la mine. Cel putin declarativ. E mult mai usor sa afirmam ce ne place la altii. Pentru ca nu e nimic personal.Dar cred ca cel mai mult imi place faptul ca sunt sincera cu mine si cu viata, ca nu renunt cand e greu si ca incerc ies constient din zona de confort.
Ce nu imi place la mine?
Faptul ca imi e greu uneori sa imi schimb anumite reactii, desi sunt constienta ca nu sunt benefice. Si ca, subconstient, ma cred superioara cumva.
Care e cel mai mare vis al meu?
La modul ideal, sa isi revina planeta si cu toate organismele de pe ea. Sa nu mai sufere nicio fiinta. Sa protejam resursele. Sa nu mai inmultim si sa ne mai inmultim necontrolat. Dar asta nu se poate, sau cel putin nu tine de mine..
La modul neideal, sa descopar toata lumea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu