Suntem copilul din noi si vom ramane mereu copilul din noi. Spaimele, nemultumirile, dependenta, dorintele neimplinite raman in noi, chiar daca nu suntem constienti de asta.
Nu avem nevoie de prea multa suferinta ca sa uitam toate momentele precedente de fericire . Insa de cele mai multe ori momentele de fericire sunt atat de scurte in comparatie cu cele de suferinta. Vorbesc de momente de fericire , dar totusi ce inseamna " fericire"? Multi filozofi au dezbatut aceasta tema si probabil cu nici o concluzie obiectiva , pentru ca fericirea este atat de relativa , si depinde de viziunea fiecaruia. Asa ca , ar fi inutil sa dau acum o definitie personala a fericirii .
As putea presupune ce inseamna " fericire" pentru mine . Dar si acest lucru este relativ , deoarece cei mai multi oameni , printre care si eu , tindem sa asociem fericirea cu indeplinirea anumitor visuri pe care noi le consideram potrivite pentru noi ? Dar cum ar fi sa constatam ca , chiar si dupa ce reusesti sa atingi ceea ce visai , constati ca nu este ceea ce te asteptai sa fie ??
Ar fi dezamagitor si trist . Si dezamagirea este nemarginita cand ai asteptari..
Se spune ca esti fericit atunci cand iubesti. Si este adevarat , deoarece starea aceea de beatitudine iti anihileaza orice alt sentiment negativ. Dar ulterior survine suferinta . Si suferinta nu provine din iubire . Provine din posesivitatea asociata iubirii , care de cele mai multe ori este inseparabila de aceasta.
In orice caz , fericirea este relativa , difera de la persoana la persoana ; este greu de atins , poate chiar imposibil , dar probabil ca merita sa lupti toata viata pentru ea.
Personal , nu mai stiu ce inseamna fericirea pentru mine . A fost o vreme cand zborul ma facea foarte fericita , apoi faptul ca iubeam si eram iubita ,faptul ca ma simteam deosebita prin ceea ce eram , prin ceea ce facea, ca ma simteam libera , ca eram impacata cu viata mea si mai ales ca aveam sperante . Cred ca era un cumul al acestor factori. Nu stiu daca toti acesti factori se vor mai intalni concomitent. Ulterior , deh ,ca toti muritorii de rand , mi-am dorit mai mult , credeam ca merit mai mult( acum nu stiu ce sa mai cred ) si am considerat ca voi fi fericita atunci cand imi voi inceplini visul de a incepe o scoala de pilotaj si de a ajunge pilot. Si acest lucru a inceput sa ma domine . De inceput o scoala de pilotaj , am inceput . Mai greu , mai cu obstacole dar am inceput-o si momentan incerc si sa o termin . Dar vorba aia , ai grija ce-ti doresti caci s-ar putea sa se implineasca . In mintea mea , simplul fapt de a incepe asa ceva reprezenta solutia tuturor problemelor: pasiunea ptr zbor , apartenenta la un nou anturaj , o posibila iubire s.a.m.d. Ei bine , as fi ipocrita sa spun ca nu au existat . A existat ceva, dar iluzoriu si de scurta durata . Revenind la subiect , eu traiam cu iluzia ca scoala de pilotaj era un pas foarte important spre fericirea mea. Poate ca inca e , dar in acelasi timp este si crucea pe care mi-am pus-o singura in spate...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu