Cu doua zile in urma am intrat in libraria " Luceafarul " pentru banala achizitie a catorva caiete studentesti de matematica. Deviind de la traseul meu spre standul cu carti , prima carte care mi-a sarit in ochi era o carte bleumarin pe care statea scris cu rosu " usa interzisa " . Am luat-o si am citit prefata. Trebuia sa o cumpar.
Nu stiu daca a fost o simpla coincidenta sau daca a sarit in ochii mei cu un scop. Cert este ca reflecta aproape in totalitate starea mea pshica a momentului. Nu stiu daca ma va ajuta sa ma recuperez ,sau daca imi va accentua gandurile dar ma regasesc enorm in aceste pagini.
Dupa cum scrie Gabriel Liiceanu : "Depresia este o dezagregare a sistemului nostru de iluzii ".
In viziunea lui " sistemul de iluzii " este esenta sensului vietii noastre, este scopul in virtutea caruia inaintam , faptuim , ne agitam , dam contur clipei urmatoare si zilei de maine.
Sistemul de iluzii reprezinta planurile pe care le construim din propria noastra substanta vitala si pe care le ridicam deasupra capului nostru la o distanta convenabila de locul in care ne aflam si pe care le urmam apoi necontenit prin spatiu si timp. Reprezinta impulsul care ne ajuta sa depasim toate obstacolele intalnite, motivatia si mobilizarea psihica.
Dar aceste planuri , hrana a sufletului nostru , sunt secretate de insasi propria noastra fiinta , si tocmai fabricarea neintrerupta a " sistemului de iluzii " reprezinta garantia sanatatii noastre mentale.
"Un jurnal este un mod de a explica , de a desfasura in cuvinte sulul infasurat al vietii noastre ".
In fapt , cu totii vrem sa ne exlicam, sa ne depliem , sa argumentam de ce am facut sau nu am facut cutare lucru , ce ne propunem sa facem , ce am fi facut daca ... mai trist este ca o mare parte din oameni mor pliati , neexplicati, impaturiti si asezati pe raftul ce le-a fost harazit de catre natura si societate.
La Kant si Heidegger , omul devine pliul constient de limita deplierii sale.
Trec printr-o perioada in care reperul exterior care-i confera spiritului orientarea si certitudinea unui drum s-a incetosat. As gresi spunand ca nu mai exista. Exista ,dar undeva ingropat de realism si de pesimism.
Sunt anumite momente in care parca nu pot sa-mi spun : sunt un om puternic , curajos , sigur pe mine si pe dorintele mele si imi voi redobandi rostul si identitatea, voi deveni pilot chiar daca deocamdata cursul lucrurilor a luat o pauza. Acest " deocamdata " in cazul meu nu exista tocmai prin faptul ca totul se desfasoara momentan sub o continua asteptare. Am momente cand nu pot constientiza ca acest " deocamdata " reprezinta o perioada de timp . Si o perioada este prin esenta ceva finit.
As fi vrut sa ma identific si prin alte lucruri ; as fi vrut sa am si alt hobby pe langa aviatie - dar nu am . Mi-ar fi placut sa detin mai multa cultura generala - dar nu detin . Puternica nu ma mai consider . Nici ambitioasa.
Dar in acelasi timp ideea ca nu as mai putea zbura ma ucide.
Si acum urmeaza intrebarea , ce trebuie sa faca un om cu viata lui daca nu vrea sa se resemneze si sa traiasca in categoriile speciei? Ce iti ramane de facut atunci cand lucrurile care iti ocupau viata si ii dadeau un sens se golesc de continut?
Lucrul cel mai greu este atunci cand sistemul de iluzii al unui om , cel de care care are nevoie o viata pentru a putea inainta , sa cedeze . Iar in lumina sfarsitului , nici o iluzie nu poate sa reziste.
Problema e sa poti face ceva dupa ce ai ajuns in punctul acesta ..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu